Parlamentul de la Chișinău a adoptat o Declarație în care condamnă agresiunea Federației Ruse în Ucraina și reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Parlamentul de la Chișinău a adoptat o Declarație în care condamnă agresiunea Federației Ruse în Ucraina și reafirmă sprijinul pentru Ucraina
© Parlament.md  

Parlamentul de la Chișinău a adoptat o Declarație în care condamnă agresiunea Federației Ruse în Ucraina și reafirmă sprijinul R. Moldova pentru Ucraina, comunică MOLDPRES. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a subliniat că Republica Moldova rămâne solidară cu poporul ucrainean. „Pe 24 februarie s-au împlinit patru ani de la începutul invaziei brutale și nejustificate a Federației Ruse în Ucraina. Un război de agresiune care aduce moarte, distrugere și suferință pentru milioane de oameni. Mii de civili uciși, copii răpiți, spitale și școli bombardate, orașe transformate în ruine. Republica Moldova a fost, este și va fi solidară cu Ucraina și cu poporul ucrainean. Le suntem recunoscători vecinilor noștri pentru curajul cu care își apără libertatea, țara și viitorul, dar și pentru faptul că, prin rezistența lor, apără pacea și securitatea întregii regiuni, inclusiv a Republicii Moldova”, a declarat Igor Grosu.

Potrivit textului Declarației, Parlamentul Republicii Moldova condamnă acțiunile brutale ale Federației Ruse asupra Ucrainei, solicită sancționarea statului agresor pentru crimele comise și susținerea Ucrainei în obținerea unei păci juste.  „Legislativul condamnă ferm acțiunile criminale ale Federației Ruse, care, ignorând principiile dreptului internațional, continuă să comită crime de război și crime împotriva umanității, inclusiv atacuri împotriva populației civile, acte de tortură, violență sexuală, detenții și execuții ilegale ale prizonierilor de război, precum și deportarea ilegală și strămutarea forțată a civililor ucraineni, inclusiv a copiilor. Reafirmăm sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internațional. De asemenea, subliniem importanța continuării sprijinului acordat Ucrainei de către partenerii internaționali și evidențiem că furnizarea mijloacelor necesare Ucrainei pentru apărare şi respingerea agresorului contribuie atât la consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei, cât și la fortificarea securității Europei în ansamblu. În context, reiterăm importanța consolidării în continuare a presiunii sancțiunilor asupra Federației Ruse”, se specifică în textul declarației.

Timp citire: 1 min