Pentru alegerile și referendumul din 20 octombrie vor fi deschise 234 de secții de votare în străinătate

Pentru alegerile și referendumul din 20 octombrie vor fi deschise 234 de secții de votare în străinătate
© cec.md   |   Pentru alegerile și referendumul din 20 octombrie vor fi organizate 234 de secții de vot în străinătate.

Comisia Electorală Centrală a decis organizarea a 234 secții de votare în străinătate, în 40 de țări, pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024. Dintre acestea, 3 secții de votare vor fi constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda şi Republicii Islanda care au ales să utilizeze drept metodă alternativă de vot, votarea prin corespondență.

Potrivit hotărârii aprobate de CEC, decizia a fost luată în conformitate cu prevederile legislației electorale și cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza datelor înregistrării prealabile, informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la numărul şi locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, datelor oficiale deținute de autoritățile țărilor gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, date prezentate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.

La alegerile prezidențiale din R. Moldova din 2020 au fost deschise 139 de secții de votare, în 36 de țări, la care au votat în total peste 263 de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare. 

Timp citire: 1 min