Peste 1.100 de clădiri rezidențiale din capitala ucraineană, Kiev, vor rămâne fără încălzire timp de cel puțin două luni, deoarece centrala care le alimenta a suferit daune majore, în urma unui recent atac lansat de armata rusă de invazie - a declarat, joi, primarul Vitali Kliciko, citat de agențiile internaționale de presă.
Construită în anii 1950-60, când Ucraina făcea parte din URSS, această centrală a furnizat electricitate pentru aproape 300.000 de oameni, până la atacul rusesc de pe 3 februarie, când a fost aproape complet distrusă de rachete balistice.
Potrivit reporterilor care au fost la fața locului, aproape nimic nu a rămas intact.
Minus 6 grade Celsius
Joi, capitala Ucrainei a fost acoperită de un strat gros de zăpadă, la minus 6 grade Celsius, iar prognoza prezice temperaturi sub zero grade pentru săptămâna viitoare.
Kievul, cu o populație înainte de război de circa trei milioane de locuitori, avea trei centrale mari, care furnizau electricitate și încălzire.
Fiecare dintre acestea a fost avariată în mod repetat de atacurile rusești din ultimii ani.
Orașul are, de asemenea, câteva sute de substații mai mici, care le livrează căldură locuitorilor și întreprinderilor.