Comitetul Politic al USR (la co-guvernare la București, alături de PNL și UDMR, în cabinetul condus de liberalul Ilie Bolojan și demis de parlament pe 5 mai, prin moțiune de cenzură) s-a reunit, miercuri seara, în şedinţă şi pentru a-și reconfirmar sprijinul față de primarul de la Timișoara (vest), Dominic Fritz, în funcţia de preşedinte al formaţiunii.
Ședinta a avut loc după decizia Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la Legea Agenției Naționale de Integritate (ANI), potrivit căreia Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese, poate să-şi piardă funcţia de edil.
Primarul și suporterii săi au acuzat ceea ce au numit un brutal abuz de putere, pe care l-ar fi comis judecătorii trimiși de PSD (trecut în opoziție tot în mai) în CCR.
Mass-media notează, însă, că, de fapt, potrivit ANI, peste 120 de persoane sunt vizate de așa-zisul amendament Fritz, ce prevede pierderea mandatului sau a funcţiei în cazul în care există decizii definitive în instanţă privind încălcarea regimului incompatibilităţilor şi conflictului de interese.