Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu va efectua prima sa vizită externă la București, România, joi, 13 noiembrie. În cadrul vizitei, premierul va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. La Palatul Victoria, prim-ministrul Alexandru Munteanu se va întâlni cu omologul său, Ilie Bolojan. Premierii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor ambelor state. Cei doi prim-miniștri vor susține o conferință de presă comună. Ulterior, șeful Alexandru Munteanu va discuta cu oficiali din Parlamentul României și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României. Săptămâna viitoare, pe 18 noiembrie, premierul Alexandru Munteanu va merge la Bruxelles, unde va participa la un forum privind extinderea UE.