Președinta Maia Sandu inițiază consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Maia Sandu
© FB/ Maia Sandu  

Președinta Maia Sandu, a convocat consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, în contextul formării unui nou guvern. Consultările vor avea loc joi și vineri, 23–24 octombrie, la sediul Președinției, a anunțat astăzi administrația prezidențială. Discuțiile sunt organizate conform prevederilor Constituției. Printre formațiunile invitate se numără Partidul Politic „Democrația Acasă”, Partidul Politic „Partidul Nostru”, Blocul Politic „Alternativa”, Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor, iar vineri va avea loc consultarea cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a propus  pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Munteanu, stabilit de peste două decenii în Ucraina, nu are experiență politică anterioară. Economist și investitor, el este fondatorul companiei 4i Capital Partners și președintele Alianței Franceze din Republica Moldova. Este, de asemenea, unul dintre fondatorii AmCham Moldova (Camera de Comerț Americană din Moldova).

 

 

Timp citire: 1 min