Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola așteptată în vizită oficială la Chișinău

Metsola
© EPA   |   Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vizitează Republica Moldova

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 6–7 noiembrie. În timpul vizitei, Metsola va participa la o ședință solemnă a legislativului moldovean, unde va susține un discurs cu ocazia constituirii noului Parlament de legislatura a XII-a. Oficiala europeană urmează să se întâlnească cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Republicii, Maia Sandu, precum și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmite un comunicat al Legislativului de la Chișinău. Agenda mai include participarea la un eveniment dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău.  Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola,  fi prezentă la Chișinău și pentru a participa la inaugurarea oficială a Biroului Parlamentului European din Republica Moldova. Biroul va avea rolul de a sprijini transpunerea legislației europene și de a coordona relațiile cu statele din Parteneriatul Estic.

 

Timp citire: 1 min