
Donald Trump depune mâine jurământul pentru a ocupa funcția de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat în această poziție, în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii, scrie Reuters.
Așa-numita Inauguration Day este, prin tradiție, dedicată în mare măsură ceremoniilor formale și fastuoase. Un președinte părăsește Casa Albă, iar un altul se mută acolo. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi de mandat o serie de ordine executive pe subiecte care variază de la securitatea frontierei la producția de petrol și gaze.
Când depune Trump jurământul?
Trump va depune jurământul în funcție, cel mai probabil în prezența șefului Curții Supreme a SUA, John Roberts, la ora 12:00 ET (19:00 ora Moldovei). Ceremonia, prevăzută inițial să se desfășoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, din cauza frigului. Trump își va rosti apoi discursul de învestitură. În aceeași ordine de idei, parada la care el va participa după depunerea jurământului, va avea loc în Capital One Arena.
Cine este invitat?
Contrar cutumelor, Trump a invitat mai mulți lideri străini la ceremonie. Istoric vorbind, liderii străini nu participă la ceremonia de inaugurare din motive de securitate și cutuma este de a trimite diplomați care să-i reprezinte.
Președintele Argentinei, Javier Milei, un susținător ferm al lui Trump, și-a anunțat participarea, potrivit relatărilor. După ce anunțase inițial că se gândește să participe, un alt susținător al lui Trump, premierul ungar Viktor Orban, nu va participa în cele din urmă la ceremonie din cauza unor chestiuni de agendă. Mai exact, Orban va prezenta la 20 ianuarie, la Budapesta, rezultatele președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara sa o deținut-o în a doua jumătate a anului 2024, potrivit presei ungare.
Președintele chinez Xi Jinping nu participă, în ciuda faptului că a fost invitat personal de Trump, ci îl va trimite pe vicepreședintele Han Zheng. Premierul italian Giorgia Meloni a confirmat că va fi prezentă la ceremonia de învestitură, alături de alți lideri și politicieni din lume.
Personalități din SUA care și-au anunțat prezența (sau absența) la ceremonie
Președintele în exercițiu, democratul Joe Biden, a anunțat că intenționează să participe la ceremonie și să asiste la transferul puterii, o curtoazie de care Trump nu a dat dovadă cu patru ani în urmă, remarcă agenția de presă britanică. Va participa și fostul președinte Barack Obama (2009-2017), dar nu va fi însoțit și de fosta Primă Doamnă Michelle Obama.
Elon Musk (Tesla, SpaceX, X), Jeff Bezos (Amazon, Blue Origin) și Mark Zuckerberg (Meta) vor participa la ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, potrivit canalului de televiziune american NBC, un semnal suplimentar al legăturilor din ce în ce mai strânse dintre președintele ales și comunitatea tehnologică. Cele trei personalități emblematice ale tehnologiei americane l-au curtat pe președintele ales în ultimele luni, cu o râvnă mai mare sau mai mică.
Elon Musk a devenit esențial în timpul campaniei electorale a republicanului, la care a contribuit semnificativ cu donații financiare masive și întâlniri politice. Șeful Tesla, CEO al SpaceX și proprietar al platformei X a dobândit astfel o puternică influență politică și a obținut un post extraguvernamental, urmând să se ocupe de descentralizare și de reducerea cheltuielilor publice.
Prima zi de muncă
Senatorul republican John Barrasso, un aliat al viitorului președinte republican, a declarat pentru CBS că în prima zi de mandat a lui Trump se va produce 'o avalanșă de ordine executive privind economia și granița'.
Două surse familiare cu planificarea au declarat că Trump pregătește un val de ordine executive și directive - peste 100 - pentru prima zi și următoarele, demers cunoscut în interiorul echipei lui Trump drept un efort de „a șoca și de a uimi” din partea noului președinte al SUA. Se așteaptă ca el să semneze ordine care să ofere ofițerilor de imigrație mai multă libertate de a aresta migranții fără antecedente penale, să trimită mai multe trupe la granița dintre SUA și Mexic și să reia construcția zidului de frontieră.
Ordinele vor include o încercare de a crește producția de energie și de a duce la bun sfârșit promisiunea de campanie a lui Trump, „drill, baby, drill”. De asemenea, este probabil ca Trump să emită primul val de grațieri pentru inculpații condamnați de guvernul federal pentru participarea lor la asediul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021.
Cine acoperă costurile?
Luni seara vor avea loc o serie de gale inaugurale în mai multe locuri din Washington, iar la unele dintre ele este posibil să participe și Trump. Evenimentele oficiale sunt finanțate de comisia de învestire a lui Trump, care este prezidată de aliații de lungă durată ai lui Trump: Steve Witkoff, un dezvoltator imobiliar ales de Trump pentru a fi trimisul său pentru Orientul Mijlociu, și Kelly Loeffler, fost senator american care a fost nominalizat de Trump pentru șefia Administrației Micilor Afaceri.
Amazon.com și Meta Platforms au anunțat că vor dona 1 milion de dolari fiecare comitetului, la fel ca CEO-ul Apple, Tim Cook, și CEO-ul OpenAI, Sam Altman. Uber și CEO-ul său, Dara Khosrowshahi, au donat fiecare un milion de dolari fondului.
Comisia de învestire a lui Trump va fi responsabilă pentru acoperirea tuturor costurilor aferente, cu excepția ceremoniei de depunere a jurământului de la Capitoliu, care este finanțată de contribuabili.
Trump a strâns o sumă record de 106,7 milioane de dolari pentru festivitățile prilejuite de ceremonia de învestitură din 2017.
Un miting după modelul reuniunilor de campanie
Astăzi, în ajunul ceremoniei de învestitură, Trump va organiza „Întâlnirea Victoriei Să facem America din nou măreață”, după tipicul mitingurilor sale de campanie, pe o arenă din centrul orașului Washington. Acesta va fi primul miting al lui Trump în Districtul Columbia de la reuniunea din 6 ianuarie 2021, când susținătorii săi au luat cu asalt Capitoliul SUA într-o încercare eșuată de a amâna certificarea rezultatelor scrutinului prezidențial din 2020.