Procurorii germani au anunțat, luni, reținerea unui cetățean ucrainean suspectat că lucrează pentru un serviciu de informații rus - cel mai recent caz din ceea ce guvernul de la Berlin consideră o vastă campanie de spionaj și destabilizare orchestrată de Moscova.
„ Vitali M. (…) aduna informații despre un bărbat din Germania care, după declanșarea războiului de agresiune rusesc (pe 24 februarie 2022 – n. red.), luptase alături de forțele armate ucrainene” - a declarat procuratura, citată de agențiile internaționale de presă.
Suspectul a fost reținut pe 27 martie și plasat în arest preventiv a doua zi.
Alți agenți „de unică folosință”
Pe 24 martie, parchetul german a anunțat arestarea unui cetățene române în Germania și a unui cetățean ucrainean în Spania, fiindcă spionau un om care furniza drone și piese de schimb Ucrainei.
De pe 17 martie, trei ucraineni sunt judecați la Stuttgart, suspectați de planificarea unor acte de sabotaj cu explozibili care vizau Germania și Ucraina.
La sfârșitul lunii ianuarie, un cetățean germano-ucrainean a fost arestat fiindcă a furnizat informații ambasadei Rusiei de la Berlin, cu privire la ajutorul militar acordat Ucrainei și la industria de apărare germane.
Serviciile de informații germane au lansat o campanie de informare încă din septembrie 2025, explicând că Rusia își intensifică recrutarea de așa-numiți agenți „de unică folosință” - adică neprofesioniști, abordați în principal prin intermediul rețelelor de socializare - pentru a „desfășura activități de spionaj sau sabotaj în Germania”.