
Câteva mii de oameni au defilat ieri pe străzile New Yorkului, pentru a protesta față de politica antimigraţie a lui Donald Trump. Manifestanții, inclusiv mulți tineri, s-au adunat în Foley Square, o piață din apropierea tribunalelor unde migranții au fost arestați vineri de către forțele de ordine, pentru a defila prin Lower Manhattan.
„Fără ură, fără frică, imigranții sunt bineveniți”
„ICE, afară din New York”, scria pe multe afișe, referitor la poliția federală de imigrare care a intensificat arestările de migranți și solicitanți de azil în ultimele săptămâni în Statele Unite, un preludiu al confruntărilor violente din Los Angeles. Mai mulți manifestanți și-au acoperit fețele pentru a evita să fie identificați și posibile represalii, în timp ce alții au agitat drapele palestiniene. Situația în cel mai mare oraș american este până în prezent mult mai calmă decât la Los Angeles, unde de vineri au loc ciocniri între forțele de ordine și manifestanții care se opun expulzărilor în forță ale imigranților fără acte.
„New York va fi întotdeauna un loc de protest pașnic, dar nu vom tolera violența și ilegalitatea”, a declarat primarul Eric Adams, adăugând că nu se bazează pe armată, ci pe poliția locală, NYPD, care este „pregătită pentru orice eventualitate”.
Los Angeles se află sub stare de asediu parţială
Autorităţile din oraşul californian au declarat stare de urgență locală și o stare de asediu parțială. Primarul Karen Bass a impus ieri o interdicție de circulație pe timpul nopții în centrul orașului, care a început de la ora 20:00 - ora locală, până miercuri, la ora 6:00. Ea a spus că se așteaptă ca aceasta să dureze câteva zile. Suprafața centrului orașului pentru starea de asediu este de o milă pătrată, a adăugat ea.
Președintele american Donald Trump a desfășurat la Los Angeles mii de soldați, printre care 700 de puşcaşi marini, împotriva avizului autorităților californiene care consideră că situația este sub control. Acestora li se va adăuga un total de 4.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale. Un oficial american a declarat că acum dunt 2.100 de membri ai Gărzii Naționale în zona Los Angeles-ului, cu 400 mai mult faţă de cei prezenți la începutul săptămânii.
Într-un discurs ținut ieri la o bază militară, Donald Trump a afirmat că orașul este invadat de „inamici străini”. „Ceea ce vedeți în California este un atac total asupra păcii, legii și ordinii și suveranității naționale, condus de protestatari care poartă drapele străine și având ca obiectiv să continue invazia străină a țării noastre. Nu vom permite ca un oraș american să fie invadat și cucerit de inamici străini”, a declarat Donald Trump.
Protest de amploare şi la Chicago
Un protest împotriva politicii administraţie Trump a avut loc şi în Chicago, unde străzile din centrul orașului, inclusiv o porțiune a Michigan Avenue, principala stradă comercială a orașului, au fost închise. Manifestanții, purtând pancarte cu mesaje precum „Imigranții au făcut America”, au scandat și au bătut la tobe în timp ce un elicopter al poliției se învârtea pe deasupra. Protestatarii au fluturat steaguri palestiniene și mexicane, scandând „Străzile noastre! Străzile noastre!”, şi au criticat separarea familiilor în timpul raidurilor efectuate de agenții ICE, declarând că se tem că administrația Trump va viza în continuare cetățenii. Poliția din Chicago a încătuşat şi reţinut cel puțin doi protestatari, în timp ce demonstranții scandau „Rușine! Rușine!”.