Putin nu face parte din delegația rusă prezentă la Istanbul pentru negocieri cu Ucraina

Putin nu face parte din delegația rusă prezentă la Istanbul pentru negocieri cu Ucraina
© EPA-EFE/SEDAT SUNA   |   Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și secretarul general al ONU Antonio Guterres participă la ceremonia de semnare a acordului de transport de cereale mediat de Turcia și ONU, între Rusia și Ucraina, în Istanbul, Turcia, 22 iulie 2022.

Kremlinul a anunțat membrii delegației care se vor deplasa astăzi la Istanbul pentru negocieri directe cu ucrainenii, fără a menționa numele președintelui Vladimir Putin, care a fost invitat să se deplaseze acolo de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Delegația rusă va fi condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, viceministrul de Externe Mihail Galuzin și viceministrul Apărării Alexander Fomin, potrivit listei publicate de Kremlin.

Negocierile ruso-ucrainene care vor avea loc la Istanbul vor aborda chestiuni politice și tehnice, a declarat miercuri consilierul de politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri Ușakov. Liderul de la Kremlin a avut inițiativa acestor negocieri, după ce a respins un ultimatum prin care principalii aliați europeni ai Ucrainei au amenințat Rusia că dacă începând de lunea care a trecut nu acceptă o încetare a focului pentru 30 de zile îi vor impune noi sancțiuni.

Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Conform Rusiei, la acele negocieri aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea fostei administrații americane a președintelui Joe Biden și a premierului britanic de la acea vreme, Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.

Timp citire: 1 min