Republica Moldova va oferi Ucrainei o reducere de 50% a tarifelor pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene pe teritoriul său, în cadrul unui acord care ar putea aduce Căii Ferate din Moldova venituri de câteva milioane de euro, a anunțat miercuri Guvernul de la Chișinău. Noul regim tarifar se aplică din 10 august până la sfârșitul anului 2026. Acordul a fost negociat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova cu partea ucraineană, sub coordonarea premierilor celor două țări, potrivit Guvernului.
Ucraina estimează că va exporta și transporta până la 6 milioane de tone de mărfuri în anul agricol 2026, pe diferite rute regionale. Republica Moldova își propune să atragă aproximativ 10% din acest volum prin rețeaua sa feroviară și, în acest scop, a oferit o reducere de 50% a tarifelor pentru tranzitul pe teritoriul său, se arată în comunicatul Executivului.
„Chiar și în condițiile unor reduceri consistente, volumele negociate vor genera venituri și profituri pentru Calea Ferată din Moldova. Oportunitatea potențială pentru CFM este estimată la câteva milioane de euro, de aceea ne dorim ca operatorul nostru feroviar să atragă o parte cât mai mare din aceste venituri. În paralel, lucrăm la creșterea capacității CFM, pentru a asigura o logistică cât mai eficientă.”, se mai spune în comunicat.
Războiul a determinat Ucraina să caute rute alternative pentru exporturile de cereale, în special după intensificarea atacurilor rusești asupra porturilor de la Marea Neagră.
În paralel, începând cu 17 august, ruta trenului Kiev–Chișinău va fi modificată, iar trenul va circula zilnic, potrivit autorităților. Schimbarea este menită să faciliteze accesul pasagerilor ucraineni către Aeroportul Internațional Chișinău.