Republica Moldova a respins o propunere a Ucrainei privind reducerea debitului de apă eliberat din lacul de acumulare Novodnistrovsk către aval, spunând că măsura ar reprezenta o reducere prea bruscă a debitului actual al râului Nistru, transmite Ministerul Mediului.
În cadrul unei noi runde de consultări în Comisia Nistreană, partea ucraineană a propus inițial ca debitul de apă eliberat către Republica Moldova să fie echivalent cu volumul care intră în prezent în lacul de acumulare, de aproximativ 22 de metri cubi pe secundă.
R. Moldova nu a acceptat propunerea, în condițiile în care debitul în aval este menținut în prezent la aproximativ 60 de metri cubi pe secundă, a anunțat Ministerul Mediului.
Autoritățile moldovene spun că o reducere atât de mare și de rapidă ar putea afecta alimentarea cu apă a populației, ecosistemele acvatice și echilibrul hidrologic al râului.
Deocamdată, cele două părți nu au ajuns la un acord. R. Moldova și Ucraina au convenit să continue consultările în următoarele zile pentru a identifica o soluție care să fie acceptabilă pentru ambele state.