Chișinăul cere eliberarea cetățenilor deținuți ilegal în Transnistria în discuții cu UE

transnistria
© https://gov.md/  

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanta specială a Uniunii Europene pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Audronė Perkauskienė, pentru a discuta despre evoluția negocierilor și măsurile de reintegrare promovate de Chișinău. Potrivit autorităților moldovene, discuțiile s-au concentrat pe problemele cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv utilizarea Fondului de convergență pentru sprijinirea procesului de reintegrare.

Chișinăul a cerut eliberarea cetățenilor moldoveni deținuți în regiunea transnistreană, eliminarea restricțiilor privind libera circulație și rezolvarea dificultăților întâmpinate de școlile cu predare în limba română din regiune.

La întrevedere a participat și șefa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko. Oficialii au reafirmat sprijinul UE pentru procesul de reintegrare și au convenit să continue dialogul privind soluționarea conflictului transnistrean.

 

Timp citire: 1 min