Comisia Electorală Centrală a anunțat joi că vor fi deschise 2.274 de secții de votare pentru alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025.
Dintre acestea, 1.961 de secții vor fi organizate pe teritoriul național, 12 vor deservi alegătorii din localitățile situate în stânga Nistrului, iar 301 secții vor fi deschise peste hotare, pentru cetățenii moldoveni care se vor afla în afara țării în ziua scrutinului.
În municipiul Chișinău și suburbii, alegătorii vor putea vota în cadrul a 313 secții.
Lista completă a secțiilor de votare, inclusiv adresele acestora, este disponibilă pe site-ul oficial al CEC. De asemenea, cetățenii își pot verifica online secția de votare arondată, introducând adresa de domiciliu la https://verifica.cec.md.