Procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi îşi încheie mandatul de şapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituţie la conducerea căreia românca a fost numită în 2019.
De la 1 noiembrie, funcţia va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi – scrie presa internațională, citată de cea de la București.
La sfârşitul anului 2025, EPPO avea în desfăşurare 3.602 anchete, iar prejudiciul total estimat adus bugetului Uniunii Europene şi bugetelor naţionale se ridica la 67,27 miliarde de euro, potrivit raportului anual al instituţiei, publicat la 2 martie 2026.
Peste două treimi din prejudiciul estimat, respectiv 45,01 miliarde de euro, erau asociate fraudelor care afectează veniturile UE, în special fraudei în materie de TVA şi fraudelor vamale.
Raportul evidenţiază amploarea acestor activităţi infracţionale şi implicarea tot mai frecventă a grupărilor de criminalitate organizată în scheme complexe de fraudare a bugetelor publice.
Investigaţiile EPPO arată că organizaţiile infracţionale obţin profituri foarte mari din fraudele în materie de TVA şi din cele vamale, asumându-şi riscuri relativ scăzute.
În acest context, activităţile infracţionale tradiţionale, precum traficul de droguri şi de produse contrafăcute sau exploatarea persoanelor vulnerabile, sunt tot mai frecvent combinate cu scheme ilegale care presupun comercializarea bunurilor legale.
Astfel de fraude provoacă prejudicii importante atât bugetului UE, cât şi bugetelor naţionale şi sunt dificil de identificat prin acţiuni desfăşurate exclusiv la nivel naţional, potrivit raportului.
Kovesi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul instituţiei, în pofida rezultatelor obţinute.
Printre dificultăţile semnalate de procurorul-şef european se numără resursele financiare şi umane insuficiente, întârzierile în revizuirea regulamentului de funcţionare a EPPO şi obstacolele birocratice.
Kovesi a descris conducerea Parchetului European drept cea mai dificilă experienţă profesională din cariera sa, invocând încercările de a afecta independenţa instituţiei şi presiunile întâmpinate în anumite state membre.
Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, este o instituţie independentă a Uniunii Europene, responsabilă de investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare comunitare.
Printre acestea se numără frauda în materie de TVA, spălarea de bani, corupţia şi deturnarea fondurilor europene.