
Klaus Iohannis şi-a încheiat, miercuri, al doilea și ultimul mandat de preşedinte al României la care-i dădea dreptul Constituția, iar Ilie Bolojan, care s-a suspendat de la șefia Senatului și a PNL, a preluat funcţia de șef interimar al statului.
Ceremonia a durat circa jumătate de oră
Ceremonia de predare-primire a mandatului de șef al statului a durat circa jumătate de oră.
Potrivit reporterilor acreditați la Președinție, Iohannis l-a întâmpinat pe Bolojan în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, au făcut o fotografie împreună şi au avut o scurtă discuție.
Apoi, Iohannis a trecut în revistă, pentru ultima dată, Garda de Onoare de la Președinție.
Luni, el și-a dat demisia, iar marți Curtea Constituţională a constatat vacantarea funcţiei de preşedinte al României şi a stabilit că Bolojan, preşedinte al Senatului, preia pe 12 februarie interimatul la șefia statului.
Alegeri prezidențiale, în mai
Pe 4 mai, va fi organizat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Turul decisiv, pe care și-l vor disputa primii doi clasați în primul, e programat pe 18 mai.