România respinge declaraţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind bazele americane de pe teritoriul său

România respinge declaraţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind bazele americane de pe teritoriul său
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Un activist român face ultimele ajustări de poziție asupra unei replici a unui tanc rusesc, care este susținută de un afiș care îl înfățișează pe președintele rus Vladimir Putin, lângă ambasada Rusiei la București, România, 16 mai 2022.

România respinge declaraţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, potrivit cărora trupele Moscovei au invadat Ucraina şi fiindcă România şi Bulgaria au acceptat baze americane pe teritoriul lor.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe de la Bucureşti, Andrei Ţărnea, citat de Radio România, a subliniat că Rusia ameninţă securitatea regională şi a început în Ucraina un război neprovocat.

„Aderarea la NATO a României reprezintă voinţa suverană a cetăţenilor României şi a naţiunilor aliate. Totodată, apartenenţa României la NATO nu reprezintă o ameninţare de securitate pentru nimeni. Acest lucru este concret şi dovedibil. Preşedintele Putin foloseşte aceleaşi narative cunoscute, care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare (...) România va continua să îşi apere interesele de securitate în deplină suveranitate, din dubla sa calitate de aliat NATO şi stat membru al Uniunii Europene” – a spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Bucureşti.

Timp citire: 1 min