Aceștia „conspiră cu servicii de informații străine, nu se opresc de la nimic” pentru a „prelua puterea” - a adăugat el pe rețeaua Facebook, preluată de agențiile internaționale de presă.
Orban mai denunță „amenințări cu violență” împotriva susținătorilor săi, „acuzații fabricate de fraudă electorală” și „demonstrații pre-organizate” chiar înainte de numărarea voturilor.
Orban, la putere din 2010, candidează pentru un al cincilea mandat la șefia guvernului de la Budapesta.
Rivalul său, conservatorul pro-european Peter Magyar, un fost apropait al premierului, conduce detașat în sondajele independente privind intențiile de vot.
Tot vineri, el le-a cerut maghiarilor „să nu cedeze niciunui fel de provocare și să rămână liniștiți”, iar lui Orban să „accepte judecata poporului maghiar cu calmul și demnitatea necesare”.
„Seria continuă de fraude electorale, comise (…) de partidul de guvernământ, Fidesz, precum și actele criminale, operațiunile de spionaj, dezinformarea și știrile false nu pot schimba faptul că Tisza (formațiunea sa de opoziție – n. red.) va câștiga aceste alegeri” - a adăugat el, tot pe Facebook.
Ecouri externe
Joi seară, președintele american, Donald Trump, și-a exprimat din nou sprijinul pentru cel mai apropiat aliat al său din cadrul Uniunii Europene.
„Ungaria: VOTAȚI PENTRU VIKTOR ORBAN. Este un prieten adevărat, un luptător și un CÂȘTIGĂTOR și are sprijinul meu deplin și complet” - a scris el pe rețelele de socializare.
„VIKTOR ORBAN NU VA DEZAMĂGI NICIODATĂ MARELE POPOR AL UNGARIEI. SUNT ALĂTURI DE EL PÂNĂ LA SFÂRȘIT!” - a adăugat Trump.
În schimb, membri ai Consiliului Europei și-au exprimat, recent, neliniștea cu privire la natura „toxică” a campaniei din Ungaria, marcată de „propaganda inflamată” a puterii naționaliste, care se confruntă cu nemulțumiri economice și sociale în creștere.