Securitatea energetică și cooperarea cu NATO, pe agenda ședinței Guvernului

guvern
© gov.md  

Guvernul de la Chișinău are pe agenda ședinței de astăzi mai multe proiecte privind securitatea energetică, apărarea, educația și apropierea legislației de standardele Uniunii Europene.

Unul dintre proiectele principale vizează modificarea legislației privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere. Subiectul este discutat după ce, în ultimele săptămâni, unele benzinării din țară au raportat lipsa temporară a motorinei.

Cabinetul de miniștri urmează să examineze și modificări ale cadrului legal privind instituționalizarea Statului Major al Apărării. Pe agenda ședinței se află și inițierea negocierilor cu NATO pentru un acord privind protecția informațiilor clasificate. Guvernul urmează să discute, de asemenea, acorduri pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor cu Suedia și Kazahstan.

În domeniul educației, miniștrii vor examina Programul de implementare a Strategiei „Educația-2030” pentru perioada 2026-2030.

Mai multe proiecte vizează armonizarea legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene. Acestea se referă, între altele, la clasificarea și etichetarea substanțelor chimice, siguranța transportului aerian și cerințele pentru produsele alimentare.

 

Timp citire: 1 min