UE rămâne principalul partener economic al companiilor din Transnistria

UE rămâne principalul partener economic al companiilor din Transnistria
© EPA   |   Parlamentul Republicii Transnistrene a adoptat o cerere adresată Rusiei

Exporturile realizate de agenții economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova către Uniunea Europeană au reprezentat 76,9% din totalul tranzacțiilor externe în primele șase luni ale anului 2025, potrivit datelor publicate joi de Biroul pentru Reintegrare. Importurile din spațiul UE în regiunea transnistreană au constituit 45,8% din volumul total de bunuri introduse, indicând o consolidare a relațiilor comerciale dintre zona separatistă și blocul comunitar, în pofida contextului economic dificil, subliniază Biroul. România, Italia și Germania s-au aflat în topul destinațiilor de export, în timp ce principalele țări de origine ale importurilor au fost Ucraina, România și Polonia. Autoritățile de la Chișinău consideră că acești indicatori reconfirmă poziția Uniunii Europene drept principal partener economic al regiunii transnistrene și reflectă orientarea continuă a agenților economici locali spre piețele occidentale, în detrimentul tradiționalelor legături comerciale estice.

Regiunea transnistreană, aflată de facto în afara controlului guvernului moldovean, se confruntă cu multiple provocări economice, agravate de criza energetică regională și de impactul conflictului din Ucraina. Autoritățile separatiste de la Tiraspol au instituit,  la începutul lunii iunie,  stare de urgență în economie.

Timp citire: 1 min