Un fost deputat croat și fiul său, poreclit de presă „Copilul Corona”, ar fi vândut peste un milion de teste Covid-19 contrafăcute în țări europene

Persoane purtând măști de față stau într-o stație de autobuz din centrul orașului Zagreb, Croația, 10 noiembrie 2021.
© EPA/ANTONIO BAT   |   Persoane purtând măști de față stau într-o stație de autobuz din centrul orașului Zagreb, Croația, 10 noiembrie 2021.

Doi bărbați au fost puși sub acuzare în Croația, suspectați că au vândut peste un milion de teste Covid-19 contrafăcute în mai multe țări europene - a anunțat, miercuri, procuratura de la Zagreb, citată de agențiile internaționale de știri.

Presa croată scrie că bărbații sunt un fost membru al parlamentului și fiul său, în vârstă de 26 de ani.

Ar fi adus circa 1,3 milioane de teste contrafăcute, produse la o fabrică din Istanbul, Turcia, și importate în Croația.

Apoi au revândut aceste teste către companii și instituții publice din Croația, precum și din Grecia, România, Austria, Spania și Germania - a precizat procuratura.

Acuzați de „contrafacere de medicamente sau produse medicale”, cei doi sunt suspectați că au câștigat aproape 450.000 de euro.

Fiul este acuzat și de spălare de bani.

Procuratura nu le-a dezvăluit identitatea, dar numeroase instituții media locale susțin că este vorba de Andjelko Mihalic, fost membru al parlamentului din partea partidului de guvernământ HDZ (conservatori), și fiul său Filip, poreclit de presă „Copilul Corona”.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru scurt timp în ianuarie, în cadrul anchetei privind acest caz.

Mihalic senior a fost membru al parlamentului între 2008 și 2011, înainte de pandemie.

Timp citire: 1 min