Ambasadorul R. Moldova în România avertizează asupra consecințelor unui Parlament antieuropean

Ambasadorul R. Moldova în România avertizează asupra consecințelor unui Parlament antieuropean
© FB?Victor Chirilă  

Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, a lansat un apel către cetățeni înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, subliniind posibilele efecte negative ale unui parlament dominat de o majoritate antieuropeană și antiromânească.

Într-o postare pe rețelele sociale, diplomatul a enumerat mai multe măsuri care ar putea fi adoptate de o astfel de guvernare, printre care restricționarea sau chiar anularea dreptului la vot pentru cetățenii moldoveni din diasporă, eliminarea dublei cetățenii și înlocuirea limbii române cu limba rusă ca limbă oficială. 

Victor Chirilă a avertizat că relațiile R. Moldova cu România și Uniunea Europeană s-ar răci semnificativ, iar proiectele comune de infrastructură și sprijin financiar ar putea fi suspendate.  De asemenea, el a spus că asistența financiară europeană de aproape 2 miliarde de euro pentru următorii trei ani ar putea fi suspendată, iar negocierile de aderare la UE ar putea fi blocate pe termen nedeterminat.

Diplomatul a mai atras atenția asupra impactului economic, anticipând o retragere a investitorilor occidentali, suspendarea asistenței bugetare și o creștere a dependenței de creditele bancare rusești, cu consecințe negative asupra independenței și suveranității țării.

„Dacă acest scenariu se va materializa, Dodon are dreptate, ne așteaptă timpuri foarte grele. Ne așteaptă un colaps economic pe măsura celui din 1998,” a concluzionat ambasadorul.

 

Timp citire: 1 min