Oleg Serebrian: Turcia poate fi un aliat important al Republicii Moldova în combaterea dezinformării în Găgăuzia

Oleg Serebrian
© facebook   |   Ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian.

Rețelele sociale și finanțarea ilegală se numără printre principalele riscuri pentru alegerile din Găgăuzia, consideră Ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Într-un interviu pentru Veridica, Oleg Serebrian a spus că Turcia ar putea fi un partener important pentru Republica Moldova în combaterea dezinformării și a interferențelor electorale. El a subliniat că, în Găgăuzia, unde informația în limba rusă rămâne dominantă, canalele media turce și agențiile de presă ar putea contribui la diversificarea surselor de informare. În ceea ce privește alegerile din 15 noiembrie a.c. pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară, Ambasadorul a declarat că Ankara nu susține niciun candidat și este interesată de desfășurarea unui scrutin liber și corect.

VERIDICA: Domnule Ambasador, sunteți la aproape un an de la preluarea mandatului în Turcia. Privind acest prim an, care au fost principalele priorități pe care vi le-ați asumat și mai ales,  ce interese strategice ale Republica Moldova considerați că trebuie promovate în relația cu Ankara în următoarea perioadă?

OLEG SEREBRIAN: Cred că, în relația cu Ankara, dimensiunea culturală a fost cea mai umbrită. S-au făcut mai multe acțiuni mici, punctuale, în diferite localități din Turcia, în mare parte datorită legăturilor mai vechi care există cu regiunea autonomă Găgăuzia. Este încă un domeniu asupra căruia trebuie să lucrăm. Cred că nici cultura turcă nu este prea bine cunoscută în Republica Moldova și nici cultura noastră nu este prea bine cunoscută în Turcia. Cultura noastră, muzica și literatura nu sunt încă suficient de prezente aici, în Turcia.

În ceea ce privește primele aspecte la care m-am referit, a fost un an destul de plin. Chiar dacă anul 2026 încă nu s-a încheiat, după primele opt luni putem aprecia intensitatea contactelor. Doamna președintă Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Erdoğan la Antalya, în aprilie. A fost o discuție foarte bună, care a relansat dialogul politic, aflat în stand-by pentru o anumită perioadă în ultimii ani, ca să spun așa.

Acum avem semnale foarte bune. Vizita recentă a domnului Kürșad Zorlu la Chișinău, întâlnirile sale cu președinta Maia Sandu, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu premierul Vasile Tofan, precum și discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții altor instituții au constituit un alt moment important.

Vizita premierului moldovean la Istanbul și întâlnirea sa cu oamenii de afaceri au fost, pot să spun, foarte productive. Am asistat cu mare plăcere la această discuție, care a fost foarte intensă și foarte concretă. Poate că au existat și anumite reproșuri din partea unor oameni de afaceri, legate de lentoarea cu care sunt soluționate anumite subiecte aflate în discuție, dar, în general, a fost o discuție foarte bună și foarte promițătoare pentru viitorul relațiilor noastre economice, înainte de toate.

Au avut loc, de asemenea, vizite în Turcia ale ministrului Energiei, ale ministrului Agriculturii, ale ministrului Apărării și ale ministrului Economiei. Trebuie să spun că, în ceea ce privește numărul vizitelor și calitatea discuțiilor, cred că Turcia a fost, printre țările cel mai frecvent vizitate de autoritățile de la Chișinău în ultima vreme. Ne bucurăm de aceste evoluții și, pe filiera economică, sperăm să mergem mai departe.

„Republica Moldova nu trebuie să se piardă printre prioritățile strategice ale Turciei”

VERIDICA: Turcia este o putere regională importantă, cu interese în Marea Neagră, Balcani, Caucaz și Europa de Est. Unde se înscrie Republica Moldova în această ecuație regională și care este interesul Turciei pentru Republica Moldova?

OLEG SEREBRIAN: Rolul Turciei a crescut foarte mult în ultimul deceniu. Africa, bunăoară, este un exemplu extraordinar al importanței Turciei, care a depășit, la nivelul prezenței militare, Uniunea Europeană. Turcia a devenit, în ultimii ani, unul dintre cei mai mari exportatori de armament și muniții din lume, iar tehnologiile sale se dezvoltă efectiv foarte, foarte repede și bine. Cunoscutele drone Bayraktar și alte echipamente au cucerit efectiv lumea în această perioadă foarte turbulentă din punct de vedere al securității. Și la nivelul investițiilor, la nivel economic, Turcia, care era până nu demult, pentru noi, mai degrabă o destinație turistică, a devenit o țară pe care o vedem foarte clar pe harta politică și strategică a Europei, dar și a lumii.

În acest context, este foarte important ca Republica Moldova să nu se piardă printre mulțimea de priorități pe care le are Turcia. Orientul Mijlociu, Caucazul, Balcanii, zona Mării Negre în general reprezintă spații de interes major pentru Turcia. Dar proximitatea geografică face ca Turcia să fie, totuși, foarte atentă la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, mai ales în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Turcia urmărește cu foarte multă atenție evoluția acestui război. Este una dintre țările cele mai implicate în procesul de negociere și în încercarea de a găsi o soluție de mediere.

Sigur că există și Regiunea Autonomă Găgăuză care, așa cum spunea și domnul prim-ministru Tofan, trebuie privită ca un punct de legătură între Chișinău și Ankara, între Republica Moldova și Turcia.  Eu aș spune chiar între Republica Moldova și lumea turcică, care este mult mai largă decât Turcia: este vorba și despre Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan și alte țări care au un potențial enorm, atât ca piețe de desfacere și importatori, cât și ca exportatori de hidrocarburi. Sunt țări cu care am avut și cu care am păstrat relații foarte intense. Deci, sigur că factorul Găgăuzia nu lipsește și nu este un factor perturbator, așa cum consideră unii, al relațiilor dintre Chișinău și Ankara, ci, dimpotrivă, un factor care poate aduce o plusvaloare acestor relații.

VERIDICA: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat profund ecuația de securitate din regiunea Mării Negre. Cum s-a schimbat, în acest context, importanța Republicii Moldova pentru Turcia?

OLEG SEREBRIAN: S-a schimbat în întreaga lume, s-a schimbat în Europa. Republica Moldova a căpătat mult mai multă vizibilitate datorită, din păcate, acestui război și zonei de insecuritate în care am nimerit. Republica Moldova apare foarte des în știri, nu doar în Europa, ci și în Turcia, în legătură cu incidentele din spațiul nostru aerian. În aceste circumstanțe, Republica Moldova apare într-o lumină nouă. Războiul din Ucraina a schimbat peisajul geopolitic al regiunii Mării Negre, iar țările care se află în vecinătatea Ucrainei capătă un fel de plusvaloare geostrategică.

Nu ne bucură această plusvaloare geostrategică, vreau să spun, pentru că noi ne-am dorit să fie pace și stabilitate. Asta este mai important pentru noi decât să apărem în știri sau să fim o prioritate strategică, în sens militar, pentru o țară sau pentru alta.

Turcia este, din păcate, în mijlocul unei zone foarte turbulente, pentru că, pe de o parte, avem agresiunea rusă împotriva Ucrainei, iar, pe de altă parte, avem situația foarte tensionată din Golful Persic, din Iran și din Siria, țări cu care Turcia se învecinează și în care joacă un rol foarte important. Adică, Turcia nu este un simplu observator al ceea ce se întâmplă acolo. Asta nu înseamnă că Republica Moldova este pierdută din vedere. Avem locul nostru. Nu trebuie să exagerăm: nu suntem prioritatea numărul unu în sensul politicilor de securitate, dar suntem o țară văzută, o țară urmărită și, întâi de toate, rămânem o țară prietenă, o țară care are un potențial economic important pentru Turcia în viitor, într-un moment în care lucrurile se vor așeza și se vor stabiliza.

Președintele Erdoğan, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu doamna președintă Sandu, și-a exprimat convingerea că relațiile comerciale dintre țările noastre vor spori vertiginos în următorii ani și că vom atinge, în scurt timp, un volum al schimburilor comerciale de 2 miliarde de dolari. Este o țintă destul de ambițioasă, dar este fezabilă. Avem și noi potențial, are și Turcia potențial. Pentru noi este important să nu existe dezechilibre, adică și produsele moldovenești să ajungă pe piața turcă și să existe un echilibru între exporturile turcești și importurile moldovenești.

Găgăuzia, punte între Chișinău și lumea turcica

VERIDICA: Turcia este unul dintre actorii externi cu cea mai mare vizibilitate și prezență în Găgăuzia, prin proiectele economice, culturale, educaționale și umanitare pe care le dezvoltă acolo. Cât de importantă este astăzi Găgăuzia pentru politica externă a Turciei față de Republica Moldova și care sunt, concret, obiectivele Ankarei în această regiune?

OLEG SEREBRIAN: Turcia respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova și acest lucru este foarte clar. Acest principiu a fost menționat și în cazul Ucrainei. Turcia este destul de principială în ceea ce privește respectarea principiilor asumate.

Revenind la subiectul Găgăuziei, regiunea autonomă beneficiază de un ajutor substanțial din partea Turciei, prin intermediul Agenției Turce de Cooperare și Coordonare. S-a investit foarte mult în infrastructură, în drumuri, în școli și în grădinițe.

În ceea ce privește aspectul politic, eu n-aș spune că Turcia are relații separate cu Republica Moldova și cu Găgăuzia. S-a menționat întotdeauna acest lucru la Ankara: noi privim Republica Moldova ca un tot întreg. Regiunea Autonomă Găgăuzia este o parte a Republicii Moldova. Noi dezvoltăm relații cu Republica Moldova și, respectiv, cu părțile, cu unitățile administrativ-teritoriale ale acesteia, printre care și Regiunea Autonomă Găgăuzia. Deci nu există o politică a Turciei față de Republica Moldova și o altă politică față de Regiunea Autonomă Găgăuzia.

Bineînțeles, Turcia este foarte interesată ca această cultură să fie păstrată, la fel ca și limba, care, din păcate, se pierde. Chiar și după independența Republicii Moldova, asistăm la o rusificare continuă, chiar accelerată, a populației din această zonă. Să ne uităm la numărul de școli cu predare în limba găgăuză, care este o limbă turcică, și la numărul de școli publice cu predare în limba rusă din regiune. Este foarte evident că prevalează numărul școlilor cu predare în limba rusă.

Deci, din această perspectivă a culturii, a tradițiilor și a prezervării identității turcice a găgăuzilor, firește că Turcia este interesată de acest lucru. Și nu doar Turcia, ci și statele turcice, comunitatea statelor turcice în general.

VERIDICA: Dar aș insista, domnule Ambasador: cum definește totuși Ankara această relație cu Găgăuzia? Este vorba despre o relație culturală, economică, politică sau geopolitică ori este vorba despre o responsabilitate față de comunitatea găgăuză?

OLEG SEREBRIAN: Relația este, cum am spus, întâi de toate, culturală și economică. Acestea sunt prioritățile Ankarei pentru regiune. Desigur că regiunea, în contextul Republicii Moldova, are un loc aparte. Nu putem să spunem că raionul Ocnița, bunăoară, sau raionul Dubăsari se înscriu în cadrul politicilor economice ale Turciei de asistență în mod similar. Pentru că nu există această comunitate turcică și nu există o problemă legată de prezervarea identității turcice.

Este sigur că, în cazul Găgăuziei, există o politică mai specială, dar care este, în mare parte, axată pe asistență economică și asistență culturală. Asta nu înseamnă că Turcia nu implementează, prin intermediul TİKA, proiecte și în alte părți ale Republicii Moldova. Este fals să credem că proiectele TİKA sunt concentrate în Regiunea Autonomă Găgăuză sau în sudul Republicii Moldova. Avem proiecte foarte mari și în alte raioane ale țării. Este vorba despre un proiect de asistență tehnică destinat Republicii Moldova în general. Dar, ținând cont de acele particularități ale regiunii autonome despre care am vorbit, firește că dimensiunea culturală și cea educațională sunt o prioritate pentru Turcia.

Observatori turci la alegerile din 15 noiembrie

VERIDICA: În Regiunea Autonomă Găgăuză, pe 15 noiembrie, vor avea loc alegeri pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară. Sunt alegeri importante. Vreau să vă întreb, domnule Ambasador, ce interes are Turcia față de rezultatul acestor alegeri? Cât de important este pentru Ankara cine va conduce autonomia?

OLEG SEREBRIAN: Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare. Ca și în cazul Chișinăului, pentru Ankara este important ca autoritățile care vor conduce autonomia să fie alese în mod legal, deschis și fără interferențe externe, în alegerile din noiembrie. La fel va proceda și Ankara, precum și alte state turcice și comunitatea internațională, în general.

Este important să nu se repete ceea ce s-a întâmplat la alegerile anterioare: interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat. 

VERIDICA: Atât Chișinăul, cât și Ankara vorbesc despre necesitatea unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia. Ce înseamnă concret acest angajament din partea Turciei? Va monitoriza Ankara procesul electoral? Va avea observatori?

OLEG SEREBRIAN: Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că și fracțiunile parlamentare care vor merge acolo și-au exprimat deja interesul în acest sens. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri. Este în interesul nostru și al Republicii Moldova să existe observatori străini, turci și din alte țări sau organizații internaționale, care să monitorizeze nu doar alegerile propriu-zise, ci, probabil, chiar și perioada de dinaintea alegerilor, în special ultima săptămână. Probabil că aceasta va fi cea mai intensă perioadă, în care pot apărea anumite controverse.

Controversele sunt, de altminteri, o parte componentă a alegerilor din orice țară, chiar și din societăți foarte stabile, foarte așezate. Am văzut recent alegerile din landul Saxonia-Anhalt, în Germania, dar și din alte state europene. Este un proces firesc. Deci, este și în interesul Republicii Moldova și, cred, și în interesul celor din autonomia găgăuză să existe o prezență internațională, inclusiv o prezență turcă, neutră, care să urmărească aceste alegeri.

VERIDICA: În Găgăuzia, informația în limba rusă rămâne foarte importantă, iar propaganda rusă are o prezență semnificativă în această regiune.  Cum considerați că ar trebui să ne construim strategia de comunicare în regiune? Ar trebui ca Republica Moldova și, poate, Turcia să aibă o strategie comună în acest sens pentru Găgăuzia?

OLEG SEREBRIAN: Combaterea dezinformării este o prioritate a guvernului nostru, dar nu doar a guvernului nostru. Războiul hibrid, inclusiv dezinformarea sau interferențele în alegeri, se manifestă și în țări mult mai stabile, mult mai așezate și mult mai puternice decât Republica Moldova.

În acest context, avem, într-adevăr, nevoie de suport și de colaborare internațională, nu doar de sprijin intern, iar Turcia poate fi un aliat important și firesc. Mai ales că există totuși o parte importantă a populației din Regiunea Autonomă Găgăuză care vorbește și limba turcă, nu doar limba găgăuză. Fie că au lucrat în Turcia, fie că au studiat în Turcia. Deci, canalul de informare prin filiera turcă, prin intermediul mass-mediei turce și, mai curând, al agențiilor de presă, al portalurilor de știri, este, de asemenea, foarte, foarte important. Cred că, treptat, populația din regiune se va orienta spre consumul de informații și știri care vin și din lumea turcică, în special din Turcia.

Dar trebuie să spunem că, pentru moment, așa cum ați subliniat dumneavoastră, canalul principal de informare este cel în limba rusă. Nu neapărat unul pro-rus, pentru că există canale de informare sau jurnaliști, inclusiv în Republica Moldova, care lucrează în limba rusă și care nu au neapărat o poziție pro-Kremlin în această situație. Dar este important să existe și această diversitate lingvistică și această diversitate de opinii pe care ați menționat-o. Și, de ce nu, și în limba română. Noi suntem interesați ca tot mai multă lume din regiune să cunoască la un nivel bun și limba română, care este limba oficială a țării.

Rețelele sociale, o vulnerabilitate electorală

VERIDICA: În contextul alegerilor, ce tipuri de interferențe externe considerați că sunt cele mai periculoase pentru Găgăuzia: finanțarea politică, dezinformarea, rețelele de socializare, presiunile economice sau manipularea identității?

OLEG SEREBRIAN: Cred că finanțarea ilicită, chiar dacă în Republica Moldova, Serviciul de Informații și Securitate și alte instituții au fost, totuși, destul de eficiente în combaterea acestui fenomen, nu doar în entitatea autonomă găgăuză, ci în Republica Moldova în general, la ultimele alegeri. Acest lucru s-a remarcat chiar și la nivel internațional.  Dar cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale. De asemenea, tehnologiile din diferite țări s-au dezvoltat foarte mult în această direcție, adică în ceea ce privește manipularea opiniei publice. Acestea sunt, după mine, cele mai mari pericole.

„Turcia nu vrea să înlocuiască influența Rusiei”

VERIDICA: Dar există percepția că, în timp ce Rusia a exercitat o influență politică și informațională puternică asupra Găgăuziei, Turcia încearcă să devină o alternativă la această influență, bazată mai degrabă pe legături culturale, investiții și proiecte de dezvoltare. Este corectă această interpretare? Își dorește Turcia să joace acest rol?

OLEG SEREBRIAN: După cum am spus, Turcia este foarte activă în regiune, în general. Dar Republica Moldova este privită ca un tot întreg. Adică nu am simțit că la Ankara se dorește substituirea influenței ruse cu o influență turcă. Ceea ce este foarte clar, e că autoritățile turce doresc să sprijine Republica Moldova în menținerea stabilității în această regiune, în menținerea acestei entități autonome și a culturii găgăuze în regiune, dar în niciun caz să devină un factor care să substituie influența unor actori străini, cum este Federația Rusă.

VERIDICA: Am văzut tensiuni în ultima vreme între autoritățile centrale și cele locale din Găgăuzia. În ce măsură Turcia poate contribui la reducerea acestor tensiuni dintre Chișinău și Comrat. Mai ales în această perioadă electorală, poate juca Ankara un rol de mediator sau consideră că aceasta este exclusiv o chestiune internă a Republicii Moldova?

OLEG SEREBRIAN: Este foarte clar  o chestiune internă și nu am auzit niciodată pe nimeni aici să spună că va fi mediator între Chișinău și o parte componentă, un teritoriu al Republicii Moldova. Aici totul depinde deja de abilitățile Chișinăului și de rezultatul alegerilor. Sigur că a fost foarte complicat în această perioadă, când autoritățile de la Comrat erau întotdeauna suspectate de o relație cu cei care au contribuit la alegerea lor. Vorbesc despre unii dintre cei care erau în Adunarea Populară și, mai ales, despre fosta guvernatoare a regiunii. Din această perspectivă, sigur că dialogul a fost handicapat.  Deși nu pot să spun că dialogul cu populația a fost vreodată pus sub semnul întrebării. Cu autoritățile locale, cu primăriile, chiar și cu direcțiile, totul a decurs mai mult sau mai puțin normal. Localitățile s-au bucurat în continuare de proiecte internaționale sau naționale din partea Chișinăului, a Uniunii Europene și a Turciei. Dar dialogul cu administrația regiunii a fost, așa cum am spus, după acele alegeri foarte controversate, pus într-o situație mai dificilă.

Timp citire: 15 min