Data de 9 mai a demonstrat și în acest an că la Chișinău atât cetățenii, cât și politicienii rămân în continuare profund divizați în ceea ce privește valențele acestei zile, o divizare întreținută și amplificată constant atât de discursul politicianist, cât și de mecanismele de propagandă.
Două evenimente, două viziuni diferite
Ca de obicei în Republica Moldova de 9 mai au fost marcate două evenimente distincte - Ziua Europei, pe de o parte, și Ziua Victoriei în marele război pentru apărarea patriei (Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei, conform denumirii oficiale), pe de alta. Deși mulți oficiali, politicieni și cetățeni au participat la acțiuni dedicate ambelor sărbători, deși mulți au venit cu mesaje de pace și unitate, deși au încercat să convingă că un eveniment fără altul nu ar fi existat și că cele două se completează, dar nu se resping, realitatea din stradă și din discursul public a arătat, și în acest an, cu totul altceva: cele două comemorări au mers mai degrabă în paralel, separate nu doar de scene, mesaje și simboluri, ci și de memorii istorice, dar și de optici incompatibile asupra prezentului și viitorului.
Cum a ajuns Ziua Europei să aibă acte în regulă
Este adevărat că lucrurile s-au schimbat față de acum un sfert de secol, spre exemplu. Să ne amintim cum era marcată ziua de 9 mai în perioada guvernării comuniste: atunci nici nu exista Ziua Europei în mentalul colectiv, iar politicienii, chiar cei de pe baricade diferite, își dădeau întâlnire la „focul veșnic”, unde, în fața a mii de persoana, cu fanfară și onoruri militare glorificau trecutul și/sau armata sovietică. Spre sfârșitul primului deceniu al anilor 2000, politicienii au început să divizeze sărbătoare și să-și atragă fiecare propriul electorat. „Prima rândunică” în acest sens a fost Partidul Liberal, avându-l ca lider moral atunci pe tânărul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Să ne amintim că în acea perioadă Piața Marii Adunări Naționale devenise un celebru motiv de dispută între politicieni nu doar în preajma sărbătorilor de iarnă, când proba „cine instalează primul pomul de Crăciun și reușește să nu i-l fure nimeni” devenise sport național. Împărțirea Pieței de 9 mai era de asemenea un motiv constant de confruntare politică, dar și simbolică.
Cu toate acestea, Ziua Europei a început să prindă contur, încet dar sigur. Pentru prima dată a început să fie sărbătorită aproximativ cu două decenii în urmă. Inițial evenimentele oficiale dedicate Zilei Europei aveau loc în altă zi și nu în PMAN, pentru ca nu cumva să umbrească „adevăratul 9 mai”. A devenit mai vizibilă începând cu anul 2010, în perioada primei Alianțe pentru Integrare Europeană, atunci când coaliția de guvernare a ajuns la un pas să se destrame din cauză că președintele interimar de atunci, liberalul Mihai Ghimpu, nu voia să trimită militari să defileze în Piața Roșie de la Moscova. (Până la urmă, a trimis militari, dar nu a mers el. Cinci ani mai târziu, președintele Nicolae Timofti nu a făcut nici una, nici alta, ca în 2020, socialistul Igor Dodon să le facă pe ambele). Din 2017 Ziua Europei a obținut statut în legislație egal cu cea a Victoriei, iar după 2020, odată cu victoria PAS, a devenit principala sărbătoare, cel puțin la nivel oficial. Totuși, lucrurile s-ar schimba, probabil, dacă la guvernare ar reveni forțe pro-ruse, nostalgice după trecutul sovietic.
Două lumi paralele
9 mai în 2026 la Chișinău a fost marcat după calapodul ultimilor câțiva ani - pe de o parte Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale, la care au participat oficialități de la Chișinău și din străinătate, cu etalarea tradițiilor, bucătăriilor și multiculturalismului european. Pe de altă parte, „Ziua Victoriei”, organizată de opoziția pro-rusă, cu tineri îmbrăcați în haine militare, fanfare, melodii, drapele și alte simboluri sovietice, mergând în marș și defilând prin centrul orașului, atacându-i pe cei cu alte viziuni, dar care au marcat încheierea păcii, după cum se lăudau participanții. Unii dintre aceștia, inclusiv ambasadorul (neacreditat) al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a cărui țară poartă de peste patru ani un război în Ucraina vecină, cel care spunea că „baioneta rusească aduce eliberarea”, au lansat porumbei albi, simbol al păcii.
În pofida mesajelor de pace, de fațadă, și a declarațiilor politicienilor, textele propagandei au fost în linii mari aceleași. În primul rând ar fi de remarcat criticile, ura și sarcasmul față de „cei care nu-s cu noi”. Conducerea de vârf de la Chișinău, care a participat la o ceremonie de depunere de flori la monumentele ostașilor căzuți în Al Doilea Război Mondial, a fost prezentată ca reprezentantă a perdanților, fiind asociată cu mareșalul Ion Antonescu și acuzată de rusofobie. Canalul de telegram al Sputnik a mai încercat să compare Ziua Europei, marcată în PMAN, cu marșul Victoriei, pentru a scoate în evidență discrepanța dintre numărul de participanți, în favoarea celui de-al doilea eveniment. Dar s-a referit la situația de la ora 09.00, în condițiile în care evenimentele dedicate Zilei Europei erau anunțate pentru ora 13.00. Dacă ar fi făcut poze comparative cu 12 ore mai târziu, situația ar fi fost exact inversă.
Exagerarea, ca dovadă a loialității
Exagerarea este o altă trăsătură a celor care se întrec să-și etaleze loialitatea față de trecutul sovietic și armata roșie, folosind simbolistica „victoriei” ca instrument de legitimare politică și de delimitare agresivă față de „ceilalți”, prezentați drept trădători, perdanți sau continuatori ai fascismului. Spre exemplu exagerarea prin cifre. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat cu mult fast că peste 30 de mii de persoane au participat la Marșul Victoriei din Chișinău. Este o cifră vădit exagerată. Însăși fosta sa colegă de bloc electoral, Irina Vlah, care, de asemenea a publicat poze ce demonstrează că a fost la eveniment, afirmă că au fost mii de oameni, nu zeci de mii.
La fel au stat lucrurile și în cazul propagandei de la Tiraspol. Potrivit liderului separatist, Vadim Krasnoselski, la marșurile „regimentului nemuritor” (Бессмертный полк), au participat 105 mii de persoane. Presa locală a mai adăugat că este un număr record și cea mai mare astfel de acțiune din afara hotarelor Rusiei. În termeni reali, acest lucru ar însemna că peste 40% din populația care locuiește efectiv în stânga Nistrului ( apr. 260 mii) a participat la acțiunile de comemorare. O afirmație care, în lipsa unor date verificabile, rămâne mai degrabă în registrul simbolic al propagandei decât al realității statistice. Probabil și Stalin ar fuma nervos în colț, admirând capacitățile de organizare ale administrației separatiste și spiritul civic al populației. Dacă ar fi să mai invocăm un pic spiritul civic și încrederea populației din stânga Nistrului în propriii lideri, ar trebui amintit faptul că la așa-zisele alegeri parlamentare din toamna anului trecut din stânga Nistrului, au participat aproximativ 102 mii de alegători.
De la Cortina de fier, la… Cortina de fier
Patosul, exagerarea vădită a numărului moldovenilor/basarabenilor care au patricipat la Al Doilea Război Mondial și rolul lor în acest război, precum și încercarea de a se prezenta drept descendenți direcți ai „eliberatorilor Europei de fascism”, constituie alte narațiuni ale acestui tip de discurs politic. Ele sunt folosite pentru a construi o identitate politică și simbolică total diferită de cei care marchează Ziua Europei, aceștia fiind adesea portretizați ca adepți ai unei memorii istorice „eronate”, chiar ca simpatizanți ai fascismului sau „învinși” ai istoriei.
Așadar, la peste trei decenii de la destrămarea URSS, unii politicieni continuă să forțeze populația Republicii Moldova să trăiască simbolic într-o lume divizată, în care, fără să fi ajuns să se ridice bine vechea cortină de fier, este instalată alta.
