Dosarul „Kuliok” a avut pentru PDM doar scopuri politice. Imaginile video în care Vladimir Plahotniuc îi întinde presupusa sacoșă cu bani lui Igor Dodon urmau să ducă la demiterea fostului președinte și la organizarea alegerilor prezidențiale împreună cu cele legislative în toamna lui 2019. Scopul primordial al lui Plahotniuc a fost în iunie 2019 să arate imaginile publicului, nu să le ducă la procuratură. Plahotniuc a vrut să le arate publicului pentru a-și justifica rămânerea sa ilegală la guvernare. Așa se explică faptul că până acum nimeni dintre foștii lideri democrați, oameni din anturajul lui Plahotniuc, audiați în această săptămână în instanță, nu au putut spune precis câți bani erau în sacoșă. Se pare că nici Plahotniuc în depozițiile sale inițiale nu a vorbit despre suma exactă, deoarece rechizitoriul operează cu o valoare relativă, între șase sute de mii și un milion de dolari.
Nimeni nu a putut spune câți bani au fost în sacoșă
Miercuri, 4 februarie, magistrații Curții Supreme de Justiție au reluat cercetarea probelor în dosarul „Kuliok” – așa se numește cauza respectivă pe pagina Procuraturii Anticorupție – în care este judecat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru luarea de bani de la grupul criminal condus de Vladimir Plahotniuc pentru a-i promova interesele.
În cadrul ședinței de miercuri, au fost audiați deputatul PAS, Lilian Carp, fostul lider al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, socialistul Andrei Neguța, și fostul premier în timpul regimului Plahotniuc, Pavel Filip. Potrivit TV8, Pavel Filip a confirmat întâlnirile dintre Vladimir Plahotnic și Igor Dodon, relatând instanței că fostul lider al Partidului Democrat le vorbea colegilor de partid că Rusia voia să preia controlul asupra Republicii Moldova. Filip a reluat în fața instanței retorica discursurilor publice din vara lui 2019, atribuindu-i indirect lui Plahotniuc un rol de salvator. Lilian Carp, la rândul său, a afirmat că a sesizat procuratura în urma imaginilor video publicate pe rețelele de socializare. După cum era de așteptat, Dumitru Diacov n-a produs nicio surpriză. El s-a declarat nemulțumit în fața instanței că asemenea imagini au apărut în spațiul public.
Joi, în cadrul procesului, potrivit TV8, detalii inedite au fost oferite de Vladimir Cebotari, fost vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova. El a spus că în sacoșă erau între 500.000 și 750.000 de dolari sau euro. Nici acesta a spus o sumă precisă. Fostul democrat a menționat că a participat la multe întâlniri între democrați și socialiști. Majoritatea au fost desfășurate la sediul PDM, de pe strada Armenească, dar și la un restaurant. Lucru știut. Cebotari a relatat că Plahotniuc și Iaralov îi informau despre modul în care decurgeau negocierile cu socialiștii și că nu era uneori clar dacă discuțiile aveau loc cu socialiștii sau reprezentanți ai Rusiei. Fostul vicepreședinte democrat a reluat aceeași retorică democrată: Igor Dodon este un trădător. Elementul inedit a constat în declațiia lui Cebotari că a primit de la Vladimir Plahotniuc două stickuri cu înregistrări pe care trebuia să le transmită unor reprezentanți ai misiunilor diplomatice. El a precizat că nu a verificat conținutul acestora, dar le-ar fi primit direct de la Plahotniuc. Ulterior, unul dintre aceste stick-uri, potrivit fostul ambasador și deputat Iurie Reniță, martor și el al acuzării, ar fi ajuns în cutia sa poștală de la Parlament. Cu alte cuvinte, după ce au fost demonstrate la televizor, Plahotniuc a decis să le trimită și ambasadorilor.
Martorul-cheie este Plahotniuc
Martorul-cheie în procesul lui Igor Dodon este fără îndoială Vladimir Plahotniuc, cel care i-a transmis presupusa sacoșă cu bani în perioada 31 mai – 8 iunie 2019. Pe 12 ianuarie, completul de judecată a acceptat o listă de martori care include nume grele, precum Serghei Iaralov, Andrian Candu, Pavel Filip ș.a. Cursa întinsă de Plahtoniuc lui Dodon a avut o miză politică mare atunci, în vara lui 2019, deja consumată, și nu se știe ce va spune oligarhul magistraților în prezent. Fostul șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a declarat recent la TVR Moldova că mărturiile lui Plahotniuc și Iaralov făcute acum aproape șapte ani erau foarte grave.
Acum nu se știe cât de importante sunt pentru Plahotniuc mărturiile împotriva lui Igor Dodon. Își va menține oligarhul declarațiile sau nu? Observând filmul evenimentelor de la începutul lui iunie 2019, înregistrările cu sacoșa urmau să fie instrumentalizate astfel încât să conducă, după planurile democraților, la alegeri legislative și prezidențiale anticipate planificate pentru toamna anului 2019. Cu acest scop a făcut Plahotniuc înregistrările în momentul în care i-a întins presupusa sacoșă cu bani. Probabil că înainte de a le face publice, imaginile au fost folosite ca șantaj, pentru a-i face pe socialiști să încheie un acord de guvernare cu democrații. Socialiștii însă au preferat să guverneze cu Blocul „Acum”, probabil, la solicitarea Kremlinului. Astfel se explică acuzațiile de trădare invocate de democrați la adresa lui Igor Dodon și revendicările ca el să fie demis.
Pe cine a trădat totuși Dodon?
Pe 9 iunie 2019, după semnarea acordului dintre PSRM și Blocul „Acum”, democrații și-au adunat susținătorii în Piața Marii Adunări Naționale – în particular, funcționari la stat și simpatizanți ai lui Ilan Șor – și au adoptat o declarație în care se spunea următoarele: „Igor Dodon şi PSRM şi-au pierdut orice legitimitate după ce întreaga ţară a văzut modul în care au încercat să pună în practică un plan de federalizare a ţării, modul în care preşedintele ţării recunoaşte că socialiştii au fost finanţaţi ilegal din afara ţării cu zeci de milioane de dolari în ultimii ani. În acest context, cetăţenii veniţi în PMAN au cerut demisia imediată a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi organizarea alegerilor prezidenţiale anticipate în data de 6 septembrie, concomitent cu cele parlamentare anticipate”. În esență, acuzațiile lui Plahotniuc se rezumau din nou la trădare, și nu la corupție. La două zile distanță, pe 11 iunie 2019, Procuratura Generală a anunțat că a înregistrat „multiple adresări și solicitări de informații” „în legătură cu apariția în spațiul public a unor date care pun la îndoială legalitatea finanțării unor formațiuni politice”. Procuratura Generală a precizat: „Informațiile apărute recent în presă au servit temei pentru autosesizarea procurorilor și inițierea unui proces penal. În procesul investigațiilor procurorii au demarat o serie de acțiuni în vederea elucidării obiective a circumstanțelor cazului, inclusiv au ridicat probe și au purces la audierea persoanelor”. Atunci au fost audiați Plahotniuc și Iaralov.
Vladimir Plahotniuc luptă acum pentru a scăpa de pedeapsă pentru furtul a 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din sistemul bancar în cadrul Furtului Milirdului. Miza politică a lui Plahotniuc în litigiul împotriva lui Igor Dodon s-a consumat în 2019, atunci când a pierdut puterea. Mai vrea astăzi Plahotniuc să îl vadă în închisoare pe fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova?