Republica Moldova, de la bun început și pe tot parcursul independenței sale, s-a confruntat, și încă se confruntă, cu numeroase provocări la adresa statului, printre care separatismul teritorial, războiul de pe Nistru, controlul Moscovei asupra deciziilor politice de la Chișinău, dependența energetică față de Federația Rusă, sistemul social-economic precar, instituții ale statului slabe, sistem juridic nefuncțional, elite politice cleptocratice etc. Totuși, factorii-cheie care au afectat buna funcționare a statului Republica Moldova sunt: 1) divizarea societății (clivajul geopolitic) și 2) pendularea între Est și Vest (vectorul extern de dezvoltare).
Clivajul geopolitic
Clivajul identitar sau clivajul geopolitic a fost unul determinant în evoluția statului. Clivajul geopolitic este cel care clasifică partidele din Republica Moldova în „de stânga” și în „de dreapta”. În mod tradițional, partidele de stânga sunt catalogate drept proruse, iar cele de dreapta sunt asociate a fi proeuropene. Deși clivajul geopolitic a trecut prin unele evoluții în cei 33 de ani de independență, el marchează puternic în continuare viața politică internă, fiind expresia divizării societății moldovenești.
Originile divizării acestei societăți le avem în ultimii ani de existență a Uniunii Sovietice, ele fiind cauzate de evenimentele ce au avut loc în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) la hotarul anilor ’80-’90 ai secolului trecut. În condițiile politicii de liberalizare, lansate de ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, sub lozincile de perestroika (restructurare) și glasnost (deschidere), în fostele republici unionale a început procesul de emancipare național-etnică. În RSSM, intelectualitatea moldovenească, împreună cu o parte a elitei politice locale care susținea politica de liberalizare a lui Gorbaciov, au demarat procesul de renaștere cultural-națională bazată pe valorile identitar-lingvistice ale românismului.
În opoziție cu mișcarea de renaștere cultural-națională, aripa conservatoare a Partidului Comunist din RSMM, alături de populația rusofonă și intelectualitatea moldovenizată după canoanele ideologiei sovietice, au încercat să se opună și să stopeze emanciparea identitar-lingvistică a românilor din RSSM, încercând să menține în continuare în societate conceptele identitar-lingvistice moldoveniste, elaborate în laboratoarele istoriografiei sovietice. În așa mod, au fost puși germenii divizării societății moldovenești pe principii identitar-lingvistice, marcând începuturile clivajului geopolitic – Estest – pentru viitorul stat Republica Moldova.
În faza inițială, linia de demarcare a clivajului geopolitic Est-Vest se referea la identitatea „moldovean”-„român”. Ulterior, după aproximativ un deceniu de independență a Republicii Moldova, în contextul extinderii Uniunii Europene spre est, acest clivaj geopolitic începe să se reliefeze pe linia „prorus”-„proeuropean”, „moldovean” diluându-se în „prorus”, iar „român” fiind complimentar la „proeuropean”. Clivajul Rusia-Uniunea Europeană s-a cristalizat la începutul primului deceniu al secolului XXI, iar din anul 2009, după ce oficial Republica Moldova a declarat integrarea europeană drept direcție de dezvoltare, funcționează după logica actuală. Totuși, pentru o scurtă perioadă, între anii 2016-2021, în viața politică din Republica Moldova, a mai funcționat un alt clivaj politic – „oligarhie”-„antioligarhie”, care s-a intercalat cu cel geopolitic.
Vectorul extern de dezvoltare a Republicii Moldova
Direcția de orientare externă a Republicii Moldova a fost una definitorie pentru stabilirea politicii interne în Republica Moldova. Republica Moldova este un stat cu un teritoriu mic, cu o așezare geografică specifică, amplasat doar între doi vecini, situat la confluența a două spații geopolitice – estic euroasiatic și vestic occidental. Amplasarea geopolitică difuză („zona gri a geopoliticii”) a provocat oscilații în alegerea direcției de orientare externă. În funcție de clasa politică aflată la guvernare, Republica Moldova s-a orientat, fie spre Est, fie spre Vest.
În primii ani de independență, clasa politică, reieșind din reflexele și predilecțiile geopolitice (identitar-lingvistice), se împărțea în „stataliști” și „unioniști”. Din anul 1992 până în 2009, „stataliștii” au condus destinele Republicii Moldova. În toată această perioadă, deși Republica Moldova de la bun început și-a declarat intențiile de a fi un stat „neutru” (statut fixat în 1994 în Constituție), guvernările „statalist”-moldoveniste, sub lozincile neutralității, au promovat o politică externă orientată preponderent spre Est.
Totuși, au fost două excepții. Prima în anii 1998-2000, când în timpul guvernelor Alianței pentru Democrație și Reforme (ADR) s-a încercat o apropiere de statele Uniunii Europene. Aceasta se referă îndeosebi la cabinetul de miniștri condus de Ion Sturza. A două excepție a fost între 2004-2007, când Vladimir Voronin după „scurtcircuitul” produs în relațiile moldo-ruse, legat de „episodul Kozak”, a fost nevoit pentru câțiva ani să reorienteze Republica Moldova, cel puțin formal, spre Uniunea Europeană.
Integrarea europeană devine în anul 2009 direcția oficială de dezvoltare a Republicii Moldova. Însă această direcție nu a fost nici pe departe una rectilinie, ea trecând printr-un proces de involuție, transformându-se din „povestea de succes” a Parteneriatului Estic în „statul captiv” din perioada regimului oligarhic. Iar în anii 2019-2020, deși oficial nicăieri nu a fost declarat, Igor Dodon, care atunci ținea „frâiele puterii”, a încercat să întoarcă Republica Moldova dinspre Vest spre Est sub pretextul promovării echilibristicii geopolitice. Orientarea europeană, la modul real, a redevenit o prioritatea pentru Republica Moldova în anul 2021, odată cu formare noi puteri proeuropene la Chișinău.
Ideea că Republica Moldova are de ales între Est și Vest este una falsă, pentru că Federația Rusă nu este model democratic de dezvoltare statală. Rusia nu este un stat modern, cu instituții funcționale în care să existe supremația legii, să fie asigurate drepturile politice și să se respecte drepturile fundamentale ale omului. Dacă au și existat anumite iluzii privind orientarea spre Rusia că și model de stat bazat pe conservarea valorilor tradiționale ortodoxe, atunci aceste iluzii au fost spulberate în totalitate la 24 februarie 2022, odată cu invazia barbară a armatei ruse în Ucraina. În mod clar, regimul autoritar a lui Putin promovează o politică externă revanșardă de tip neoimperialist.
Concluzii
După 33 de ani de independență Republica Moldova încă nu a ajuns la gradul de coeziune socială care i-ar permite să funcționeze „ca un tot întreg” pentru a reuși dezvoltarea unui stat democratic și prosper. Cu alte cuvinte, Chișinăul nu a avut coagulat un „proiect de țară” spre care să tindă întreaga societate. Clivajul geopolitic a fost factorul care a „ținut pe loc” Republica Moldova. Clasa politică moldovenească, expresie a divizări în societate, a contribuit din plin la menținerea fragmentării societății din interese de partid și electorale. Partidele proruse din Republica Moldova sunt un anacronism care mențin statul în „zona gri” a geopoliticii, fără vreo perspectivă de dezvoltare. În prezent, integrarea europeană nu are alternativă ca model de dezvoltare a statului. Doar integrarea europeană va putea reduce divizarea societății și va pune capăt pendulării Republicii Moldova între Est și Vest.
