Republica Moldova se numără printre principalii receptori de asistență externă per capita din Europa de Est, potrivit Raportului privind asistența externă acordată Republicii Moldova pentru anul 2025, publicat de Cancelaria de Stat. Anul trecut, totalul angajamentelor asumate pentru proiectele de asistență externă în derulare a însumat 3,7 miliarde de euro - un nivel similar celui din 2024 și ușor mai scăzut decât cel din 2023.
8% din PIB
Cifra de 3,7 miliarde de euro reprezintă aproape 20% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova, însă din aceste angajamente au fost recepționate efectiv 1,44 miliarde de euro, adică mai puţin de jumătate.
Chiar dacă este în scădere cu circa 150 de milioane de euro comparativ cu anul 2024 (când a atins aproximativ 1,6 miliarde de euro), valoarea asistenței externe este, totuși, impresionantă și reprezintă aproximativ 8% din PIB-ul de anul trecut.
Autorii raportului explică diminuarea de aproximativ 10% „prin finalizarea pachetelor excepționale de urgență, activate în contextul crizei energetice din 2022–2023, și prin tranziția portofoliului către faza de implementare continuă a proiectelor multianuale”.
Din perspectiva instrumentelor de finanțare, structura debursărilor este dominată de împrumuturile concesionale, care reprezintă 51,1% din total (circa 737,3 milioane de euro), în timp ce granturile nerambursabile însumează 48,9% (circa 704,6 milioane de euro).
Repartizarea debursărilor pe tipuri de instrumente se prezintă astfel:
· Împrumuturi: 571,2 milioane de euro (39,6%);
· Asistență tehnică: 424,8 milioane de euro (29,5%);
· Granturi: 228,8 milioane de euro (15,9%);
· Împrumuturi pentru investiții: 166,1 milioane de euro (11,5%);
· Granturi pentru investiții: 49,4 milioane de euro (3,4%);
· Alte instrumente: 1,5 milioane de euro (0,1%).
În opinia autorilor, faptul că împrumuturile predomină față de granturi reflectă rolul central al instituțiilor financiare internaționale în acest portofoliu - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar Internațional (FMI), - care operează preponderent prin instrumente de credit în condiții concesionale.
Principalii finanțatori
Uniunea Europeană se menține pe primul loc în topul partenerilor externi de dezvoltare, cu debursări de 530,9 milioane de euro (36,8% din total). UE este urmată de Banca Mondială - cu 171 de milioane de euro (11,9%), BERD - 162,4 milioane de euro (11,3%), Germania - 111,4 milioane de euro (7,7%) și România - cu 86,3 milioane de euro (5,9%).
Cumulat, primii cinci parteneri concentrează peste 74% din totalul debursărilor, evidențiind o structură cu un grad ridicat de concentrare dintr-o comunitate de 36 de parteneri externi activi.
În cazul granturilor, UE este de departe principalul partener, furnizând 242 de milioane de euro (34,4% din totalul granturilor). Potrivit autorilor, acest lucru „reflectă rolul central al UE ca principal donator sub formă de granturi, susținând în special reformele de aliniere la acquis-ul comunitar și integrarea europeană”.
UE este urmată la distanță de Germania, cu 111,4 milioane de euro (15,8%). România se situează pe locul al treilea, cu 86,3 milioane de euro, confirmând solidaritatea bilaterală în contextul vecinătății geografice și al parcursului de aderare la UE. Statele Unite ale Americii au debursat 45,3 milioane de euro (6,4%), sprijin direcționat preponderent spre guvernanță, securitate și societatea civilă.
De asemenea, raportul relevă că Suedia și Norvegia au oferit integral sumele angajate (100%), demonstrând o execuție deosebit de eficientă. În același timp, primii șase parteneri externi de dezvoltare au asigurat 79,2% din totalul granturilor (554,1 milioane de euro din 704,6 milioane de euro), ceea ce indică o dependență semnificativă de un număr restrâns de parteneri strategici.
Unde au mers banii?
Cea mai sensibilă chestiune care apare frecvent în spațiul public este: unde au mers miliardele din asistenţa externă? Adică, pentru ce au fost cheltuite aceste resurse financiare importante?
Lider rămâne sectorul energetic (31,9% din total), care a atras circa 459,9 milioane de euro (cu participarea a 16 donatori majori). Acest lucru se datorează în special crizei energetice de la începutul anului 2025, când Gazprom a sistat aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene, iar donatorii externi - în special UE - au ajutat Republica Moldova să prevină o criză umanitară prin achiziționarea de gaze, compensații pentru gospodăriile vulnerabile etc. Totodată, au fost finanțate proiecte de eficiență energetică și de tranziție spre surse regenerabile.
Pe locul al doilea se află sectorul economic, cu circa 260 de milioane de euro (17,9%), sprijinit în principal de UE și Banca Mondială. Intervențiile au acoperit domenii variate: de la simplificarea reglementărilor pentru afaceri și sprijinul pentru IMM-uri, până la digitalizarea a 88 de servicii, atragerea investițiilor și alinierea la standardele pieței unice europene.
Educația a beneficiat de fonduri în valoare de 118,2 milioane de euro (8,2%), cu accent pe modernizarea infrastructurii școlare, consolidarea capacității didactice și integrarea elevilor în experiențe educaționale aliniate standardelor europene. Aceasta a contribuit la armonizarea treptată a sistemului educațional din țară cu principiile Cadrului European al Calificărilor și cu cerințele procesului de convergență europeană. Lider detașat în acest sector este România, care a asigurat 79,8 milioane de euro, adică două treimi din totalul debursărilor pe domeniu.
Menționăm aici și apărarea, care a absorbit 90,2 milioane de euro (49% finanțat de Germania și 43% de UE). Această finanțare este chiar mai mare decât alocațiile pentru apărare prevăzute în bugetul de stat pentru 2025 (circa 89 de milioane de euro). Pe lângă faptul că reprezintă o pondere semnificativă, ea este în creștere față de perioadele anterioare, reflectând consolidarea capacităților de securitate națională în contextul geopolitic regional și apropierea de standardele de apărare ale UE și NATO.
Distribuția asistenței pe categorii de beneficiari
Distribuția asistenței externe pe categorii de beneficiari instituționali ne permite să înțelegem mecanismele prin care resursele externe ajung la destinatarii finali și să evalum rolul sectorului public, privat și al societății civile.
Astfel, sectorul public a absorbit 88,2% din resurse, sectorul privat a beneficiat de 9,4%, în timp ce organizațiile neguvernamentale au absorbit doar 2,4% - exclusiv sub formă de granturi nerambursabile.
Faptul că sectorul public rămâne beneficiarul dominant este explicabil, deoarece suportul bugetar, asistența macrofinanciară și împrumuturile de stat externe destinate proiectelor investiționale sunt canalizate prin bugetul de stat și gestionate de autoritățile publice.
În sectorul privat, debursările (135 de milioane de euro) au fost de circa trei ori mai mari decât angajamentele.
În schimb, în cazul organizațiilor neguvernamentale și al societății civile, volumul finanțării s-a redus de circa trei ori, comparativ cu 2024, constituind 33,9 milioane de euro. O explicație a acestei prăbușiri o reprezintă închiderea de către SUA a agenției USAID și stoparea mai multor programe de finanțare pentru ONG-uri, inclusiv pentru mass-media.
Deși ponderea financiară directă este relativ modestă, rolul ONG-urilor în implementarea asistenței externe este considerabil mai amplu: numeroase programe sociale, educaționale și de incluziune sunt derulate de organizații ale societății civile care acționează ca parteneri în implementarea programelor coordonate de instituțiile guvernamentale sau agențiile ONU.
Doar 2,2% din asistenţă au ajuns la nivel local și regional
Analiza distribuției geografice a asistenței externe evidențiază o concentrare structurală la nivel național. Astfel din totalul de 1,44 miliarde de euro debursați în 2025, doar 2,2% (32,3 milioane euro) au fost direcționați la nivel local și regional, în timp ce 97,8% au vizat programele și instituțiile cu acoperire națională.
Raportul mai relevă că deşi gradul de absorbţie a fondurilor externe este în creştere mai persistă o serie de deficienţe, inclusiv absența unui cadru comun de măsurare a rezultatelor, sub-raportarea în Platforma guvernamentală AMP de către unii beneficiari și implementatori, precum și dificultăți în defalcarea contribuțiilor individuale ale donatorilor în cadrul proiectelor co-finanțate.
