În capetele unor cetățeni de-ai noștri bântuie ideea, dacă nu chiar obsesia, că guvernarea PAS ar fi redus la minim relațiile comerciale cu Rusia din motive ideologice, geopolitice, contrare intereselor naționale, cauzând astfel prejudicii enorme dezvoltării economice și sociale, bunăstării cetățenilor Republicii Moldova. Se spune (și, posibil, se crede) că politica Chișinăului în relația cu fosta metropolă ar fi lipsită total de pragmatism, bazându-se doar pe sentimente, pe ura față de măreața „patrie comună” de cândva. Și, firește, pe „indicațiile” de la Bruxelles sau București, care nu ar privi de secole cu ochi buni spre Rusia.
Putiniști sau rusofobi
Asemenea gânduri trebuie să spunem îi tulbură nu numai pe putiniștii fanatizați. Zilele trecute, le-am auzit din gura unui fost ministru ADR și deputat din partea Partidului Democrat (înainte de a fi fost „achiziționat” de Plahotniuc). Fostul ministru democrat consideră că relațiile Republicii Moldova cu Rusia ar fi influențate de sentimentele anti-ruse ale politicienilor moldoveni și că, din punctul său de vedere, înclinațiile rusofobe ale Chișinăului se manifestă de mai demult, până la guvernarea PAS. Rugat să dea exemple de acțiuni rusofobe, el nu a adus niciunul, dar convingerea sa că spune adevărul nu a diminuat niciun pic după aceasta. Ca și cum orice politician care nu-l admiră pe Putin e rusofob, deschis sau camuflat.
Că relațiile cu Rusia suferă din cauza războiului din Ucraina lui nu-i dă prin cap și nu consideră agresiunea rusă un motiv de luat în seamă. Căci vina pentru că a fost invadată și atacată i-ar aparține Ucrainei însăși, și Europei care o sprijină! El repetă cuvânt cu cuvânt justificările lui Putin: „lovitură de stat”, „neîndeplinirea acordurilor de la Minsk”... Rusia are, ca orice stat, propriile interese și acționează corespunzător, explică fostul ministru și deputat moldovean. El nu vede vreo deosebire între Rusia și alte state care și-au atacat vecinii. Nu-l deranjează că Putin a formulat pretenții teritoriale nu numai față de Ucraina, dar și alte state post-sovietice nenumite, care ar fi primit „cadouri teritoriale” din partea poporului rus și, proclamându-și independența, ar fi trebuit să le întoarcă.
Ironia sorții lui Voronin
De aceea merită să le amintim din când în când unor concetățeni cum și de ce s-au redus schimburile economice, exporturile și importurile noastre din Federația Rusă, a căror pondere depășea cândva 30%. Trebuie să spunem că dependența de piața rusă, care, la unele fructe și legume, vinuri, se ridica la 80-90 %, s-a resimțit din plin pe două căi: prin devalorizarea sau aprecierea rublei – criza financiară din Rusia, în 1998, a avut un efect devastator asupra finanțelor moldovenești, leul depreciindu-se instantaneu de peste două ori, sărăcind majoritatea populației, - dar și prin tentația permanentă a Moscovei de a dicta Chișinăului preferințele sale politice și geopolitice.
Ironia sorții: liderul comunist Vladimir Voronin, sincer și pătimaș rusofil, a avut primul de suportat cel mai mult capriciile politice ale lui Putin. Refuzând să semneze Memorandumul Kozak, ba insistând ca Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, în 2004, numindu-le (prin ministrul de Externe, Andrei Stratan) ocupante, dar mai cu seamă, după ce, în martie 2005, Parlamentul controlat de majoritatea comunistă a votat declarația de integrare europeană ca singura cale de dezvoltare a Republicii Moldova, el a provocat furia Moscovei, care a hotărât să-l pună la punct, stabilind, în mai 2005, primele interdicții și restricții la importul de carne, fructe și legume din Republica Moldova, sub pretextul că acestea nu ar corespunde normelor sanitare din Rusia. Le amintim cititorilor, că prim-ministru în acea perioadă era Vasile Tarlev, aprigul avocat al relațiilor moldo-ruse de azi.
Interdicția a fost menținută timp de aproape doi ani. Sute de tone de mere și alte fructe au putrezit în depozite sau au fost vândute la prețuri de nimic fabricilor locale de sucuri, din cauza că cea mai mare piață de desfacere a fost închisă pentru ele. Fiindcă Voronin nu a înțeles „aluzia” și nu a dat înapoi, la începutul anului 2006, Gazprom a sistat complet livrările de gaze naturale și a majorat brusc tariful de la 80 de dolari la 110 dolari pentru mia de metri cubi, apoi, în vara aceluiași an, până la 160 de dolari, determinând o creștere de peste 50% a tarifelor pentru consumatori.
Vinuri de vopsit garduri
Deoarece nici de această dată Voronin nu a procedat la corectarea politicii sale externe, conform așteptărilor Kremlinului, la 27 martie (de ziua Unirii) 2006, Moscova a interzis total importul vinurilor din Republica Moldova (embargo), declarând prin Gennadi Onișcenko, șeful Rospotrebnadzor-ului, că ele nu ar fi bune decât pentru vopsit gardurile, organizând și o execuție publică – călcarea cu buldozerul – a unui lot mare de sticle cu vin moldovenesc. Faptul că au fost „condamnate” toate vinurile noastre, fără discernământ, indiferent de producător, ca și cum toți până la unul au ignorat în aceiași măsură anumite standarde tehnologice, ne spune că scopul urmărit a fost nu calitatea, ci efectul politic.
Rusia fiind atunci principala piață de desfacere pentru peste 90 la sută din vinurile noastre, embargoul din 2006 a provocat falimentul a peste 80 de vinării, iar mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă. În doar zece luni de embargou, s-au înregistrat pierderi directe de circa 180 milioane de dolari, contribuția sectorului vinicol la PIB-ul Republicii Moldova a scăzut de la peste 9%, în 2005, la sub 6%, în 2006, existând riscul unei recesiuni generale. Reorientarea către alte piețe, din România și UE, în primul rând, au accelerat dezvoltarea sectorului vitivinicol național.
Trenul cu vagoane pierdute
Intenția Chișinăului de a parafa, în 2013, la Vilnius, Acordul de asociere cu UE și Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător a scos din nou Moscova din echilibru. Ea a recurs la amenințări și, neobținând efectul scontat, a pus în funcțiune pârghiile economice și energetice. Pe 2-3 septembrie 2013, a venit în vizită vice-premierul Dmitri Rogozin, care a amenințat că Republica Moldova ar putea să înghețe iarna - „Sper că nu veți îngheța la iarnă”, s-a exprimat el aluziv, și a mai avertizat că „trenul Republicii Moldova către UE își poate pierde vagoanele în Transnistria”.
În afară de aceasta, Federația Rusă a început să aplice interdicții de intrare pentru zeci de mii de cetățeni moldoveni, acuzându-i de încălcarea regulilor de ședere, și să difuzeze la principalele televiziuni imagini cu cetățeni moldoveni deportați ca urmare a raidurilor de verificare a documentelor. Serghei Glaziev, consilierul președintelui Vladimir Putin, a declarat că, semnând acordul de asociere cu UE, Republica Moldova va încălca tratatul de bază cu Rusia, și că Moscova va introduce taxe pentru mărfurile moldovenești și vize pentru muncitorii moldoveni.
La 10 septembrie, cu doar o lună până la summitul de la Vilnius, Rospotrebnadzor, a închis piața rusă pentru vinul și coniacul moldovenesc. Uniunea Europeană a intervenit din nou, deschizând urgent piața sa pentru vinurile și, parțial, pentru fructele moldovenești, acordându-le cetățenilor moldoveni un regim liberalizat de călătorie în Europa.
Un pachet de sancțiuni
După semnarea, la 27 iunie 2014, a acordului de asociere cu UE, drept pedeapsă, Moscova a pus în aplicare un pachet întreg de sancțiuni economice asupra Chișinăului. La nicio lună, pe 21 iulie 2014, a fost interzis complet importul de fructe proaspete și legume, a conservelor de fructe și legume din Republica Moldova. În pofida acordului de liber schimb din cadrul CSI, au fost introduse taxe vamale pentru 20 de categorii de mărfuri moldovenești - carnea, legumele, fructele, cerealele, zahărul, berea, vinul și mobilierul... Spre sfârșitul lui octombrie 2014, a fost oprit total importul de carne de porc, vită, oaie și a mezelurilor din Republica Moldova.
În 2015, interdicția a fost ridicată pentru companiile din raioanele găgăuze și transnistrene, ai căror lideri se pronunțau împotriva cursului pro-european al Republici Moldova. Dintr-o dată, calitatea produselor nu mai conta, dacă erau fabricate la Comrat sau Tiraspol. Aceasta vorbește despre cât de „solide” erau pretextele pentru interdicția produselor moldovenești. Ulterior, rolul de a selecta companiile care obțineau privilegiul de a exporta în Rusia i-a revenit lui Igor Dodon. Evident, criteriul său era iarăși altul decât calitatea. Iarăși, UE, România în primul rând, ne-au venit în ajutor, absorbind o mare parte din exporturile moldovenești, devenind, treptat, principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova.
Dacă în 2012, valoarea exporturilor pe piața rusă a înregistrat un record de aproximativ 655 de milioane de dolari SUA, cu o pondere de 30,3%, în 2025, aceste cifre au fost, corespunzător, de 107,31 milioane de dolari și 2,83%, în timp ce în UE au fost exportate mărfuri în valoare de aproximativ 2.553,30 milioane euro (67,5%). Către România, în 2025, au mers 29,0% din exporturile moldovenești, cu o valoare de 1.096,98 milioane de dolari SUA (de aproape zece ori mai mult decât în Rusia). Dacă această schimbare de direcție este reflecția rusofobiei sau e rezultatul politicii de șantaj al Moscovei - să judece cititorul obiectiv.
Epopeea șantajului continuă
Însă epopeea șantajului rusesc nu s-a încheiat aici. Până în 2021, când a fost dat, în sfârșit, în folosință gazoductul Iași-Chișinău, asigurarea cu gaze naturale a Republicii Moldova a depins totalmente de hatârul Moscovei. Deși acordul încheiat între MoldovaGaz și Gazprom expirase în 2019, s-a recurs la prelungirea acestuia, nu s-a încheiat unul nou, deși premier era Ion Chicu, iar președinte Igor Dodon. Moscova a insistat asupra unui nou acord odată cu venirea la putere a PAS, inventând o datorie de 709 milioane de dolari (auditul internațional a demonstrat că datoria e umflată cu peste 700 de milioane de dolari), schimbând și formula de calcul a prețului la gaze. În 2022, Republica Moldova a plătit, în medie, 646 euro pentru mia de metri cubi de gaze, un preț record care încă nu a fost depășit.
Aceasta ar fi bine să știe cei care nu au probleme morale cu finanțarea războiului împotriva Ucrainei, care nu consideră că omorârea ucrainenilor este o crimă și insistă să participăm și noi la exterminarea poporului vecin, cumpărând gaz de la Gazprom. Dar, formal, Gazprom se angajase să ne asigure cu gaze până la sfârșitul lui octombrie 2026. Încălcând în mod cinic acordul, Gazprom a început în 2022 să reducă volumul gazelor livrate către Republica Moldova, apoi a oprit livrarea. Din fericire, nu mai depindem de acest monopolist, dar mai putem avea încredere în el? Sau cu cât ni se face mai mult rău, cu atât e mai bine pentru noi, ne dedăm plăcerii sadomasochismului? Dar dacă nu ar fi existat gazoductul Iași-Chișinău, nu am fi înghețat de frig, cum ne prorocea Rogozin? Cei care speculează că Europa cumpără gaze din Rusia uită să spună că e vorba de contracte pe termen lung, care trebuie plătite indiferent dacă iei sau nu gazul, și că acest consum s-a redus de la 45% la 12%, iar în noiembrie 2027 va fi oprit total.
Când unii politicieni vorbesc despre restabilirea relațiilor economice cu Rusia și procurarea gazelor de la Gazprom, ar trebui întrebați la ce exact se referă ei? Doresc să devenim iarăși dependenți de Moscova, să-i ofere posibilitatea să ne șantajeze sau vor să contribuie la distrugerea Ucrainei și nimicirea ucrainenilor?
