Rusia, la fel ca alte țări cu zăcăminte importante de petrol, a economisit o parte din veniturile sale petroliere pentru generațiile viitoare și pentru stabilitate. După 2022, Moscova a început să-și utilizeze fondul suveran creat în acest scop pentru a finanța un război care generează instabilitate pe viitor.
De la renta petrolieră la „economia cetate”
Originile fondului suveran al Rusiei (Fondul Bunăstării Naționale) se regăsesc în economia politică de la începutul anilor 2000. La finalul anilor dificili '90, Rusia a profitat de context global mult mai favorabil. Prețurile la petrol și gaze au crescut, cererea de materii prime s-a amplificat, iar statul a avut brusc acces la venituri care fuseseră de neimaginat în perioada Elțîn.
Această schimbare nu a fost doar de natură economică; ea a coincis, de asemenea, cu consolidarea puterii lui Vladimir Putin. Sporirea veniturilor obținute din resurse a facilitat stabilizarea statului, redistribuirea bogăției în rândul elitei conducătoare și atenuarea problemelor sociale generate de tranziția post-sovietică. În acest sens, deși boom-ul petrolier nu i-a ajutat pe toți în mod egal, a reușit să ridice nivelul de trai pentru mulți cetățeni în același timp. Cei mai bogați și mai bine conectați politic au avut cel mai mult de câștigat, însă și rușii de rând au beneficiat de venituri mai mari, de salarii și pensii plătite la zi și de sentimentul că haosul anilor '90 a fost, în sfârșit, depășit.
Totodată, Rusia de atunci era mai deschisă către lume decât este astăzi. În economia rusă era injectat capital străin, companiile occidentale își extindeau prezența, iar managementul macroeconomic rus devenea tot mai profesionist. Aceasta a fost perioada în care ideea de a economisi o parte din câștigurile din petrol a devenit un pilon important al politicii economice.
Mecanismul a evoluat în timp: în 2004, Rusia a creat Fondul de Stabilizare. În 2008, acesta a fost divizat în Fondul de Rezervă și Fondul Bunăstării Naționale. În 2018, după ce Fondul de Rezervă a fost epuizat și absorbit, Fondul Bunăstării Naționale a rămas principala rezervă fiscală de acest tip.
La nivel oficial, logica era simplă: când veniturile din petrol și gaze erau mari, statul economisea o parte din ele. Când prețurile scădeau sau când bugetul era sub presiune, statul putea accesa aceste economii. Fondul mai avea un alt scop declarat: susținerea sistemului de pensii. Acest lucru era esențial deoarece Rusia, asemenea multor societăți care se confruntă cu fenomenul de îmbătrânire, este supusă de mult timp presiunilor demografice. O populație activă în scădere sau insuficientă face dificilă finanțarea pensiilor exclusiv prin contribuțiile curente.
Astfel, fondul suveran a fost conceput atât ca un stabilizator macroeconomic, cât și ca o rezervă socială pe termen lung. Era un mecanism care făcea parte din ceea ce analiștii numeau adesea „economia cetate” a Rusiei: un sistem construit pentru a reduce vulnerabilitatea în fața șocurilor externe, a fluctuației de pe piața petrolului și a crizelor financiare.
Totuși, chiar și înainte de război, această cetate nu era atât de solidă pe cât părea. Fondul avea două componente foarte diferite: o parte lichidă, constând în valută străină, aur și alte active deținute în conturi la Banca Centrală, care puteau fi utilizate relativ rapid. O altă parte era mult mai puțin lichidă: investiții în proiecte de infrastructură, depozite, obligațiuni, acțiuni ale companiilor cu capital de stat și alte instrumente. Prin urmare, valoarea totală raportată a fondului a oferit întotdeauna o imagine exagerată asupra sumelor care puteau fi mobilizate pe termen scurt.
De asemenea, trebuie făcută o distincție tehnică importantă: Fondul Bunăstării Naționale este conectat la rezervele internaționale ale Rusiei, dar nu se suprapune cu acestea. Partea lichidă a fondului, atunci când este deținută în valută străină sau aur la Banca Centrală, este inclusă în calculul rezervelor Rusiei. Însă investițiile imobilizate ale fondului în companii sau infrastructură nu reprezintă același tip de activ de rezervă. Cu alte cuvinte, rezervele internaționale ale Rusiei reprezintă portofelul financiar principal al țării, în timp ce fondul suveran este un buzunar separat din interiorul acestui portofel, fiind parțial lichid și parțial imobilizat.
Această distincție a devenit crucială după februarie 2022.
Războiul a transformat fondul dintr-o rezervă într-un instrument bugetar
Invazia la scară largă a Ucrainei a schimbat fundamental rolul fondului suveran. Rusia a fost lovită de sancțiuni, a pierdut mare parte din accesul la piețele financiare occidentale și a asistat la o redirecționare a relațiilor sale economice externe către China, India, Turcia și alți parteneri non-occidentali. În același timp, anul 2022 a adus un câștig temporar neașteptat din cauza prețurilor ridicate la energie. Totuși, acesta nu a reprezentat o fundație stabilă pentru finanțarea pe termen lung a războiului.
Începând cu anul 2023, presiunea a devenit evidentă: bugetul federal al Rusiei a devenit mult mai greu de echilibrat din punct de vedere structural, în timp ce cheltuielile militare au crescut vertiginos. Industria de apărare s-a extins: soldele militarilor, achizițiile de armament, cheltuielile de securitate și sprijinul pentru teritoriile ocupate au început să înghită din ce în ce mai multe resurse. Între timp, sectoarele civile ale economiei nu au putut genera venituri suplimentare suficiente pentru a acoperi această nouă povară fiscală, fără ca statul să fie nevoit să recurgă la taxe suplimentare, împrumuturi sau realocări bugetare.
Acesta este momentul în care semnificația practică a Fondului Bunăstării Naționale s-a schimbat. El nu mai era doar o rezervă împotriva volatilității prețului petrolului sau un mecanism de sprijin pe termen lung pentru pensii. A devenit una dintre sursele principale prin care statul putea acoperi deficitele bugetare, menținând în același timp o aparență de control fiscal.
Cifrele reflectă această tranziție: la începutul anului 2022, partea lichidă a Fondului Bunăstării Naționale era de aproximativ 8,8 trilioane de ruble, echivalentul a circa 114 miliarde de dolari. Aceasta reprezenta în jur de 62% din fond. În ianuarie 2026, partea lichidă scăzuse la aproximativ 4,1 trilioane de ruble (circa 52 de miliarde de dolari), iar ponderea sa s-a redus la aproximativ 31%. Până în aprilie 2026, activele lichide au ajuns la aproximativ 3,9 trilioane de ruble, adică mai puțin de 48 de miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 29% din totalul fondului.
Acesta este aspectul esențial: fondul nu a dispărut, însă nucleul său utilizabil s-a micșorat considerabil. Rusia poate raporta în continuare pe hârtie un Fond al Bunăstării Naționale de dimensiuni mari, deoarece totalul include și activele mai puțin lichide. Însă porțiunea care poate fi accesată rapid pentru susținerea bugetului a fost redusă drastic.
Schimbarea este vizibilă și în structura fondului. Înainte de război, Rusia se baza încă într-o măsură mare pe active corelate cu sistemul financiar global, inclusiv pe valute occidentale. După aplicarea sancțiunilor și înghețarea unei părți din rezervele sale, fondul a fost restructurat. Valuta a dispărut din structura sa lichidă, activele rămase fiind orientate în principal către Yuanul chinezesc și aur.
Măsura a fost prezentată drept un proces de de-dolarizare și de dobândire a suveranității financiare, dar, în realitate, a fost și un semnal al opțiunilor tot mai limitate. Yuanul este util în schimburile comerciale cu China, dar nu este la fel de lichid, universal sau neutru din punct de vedere politic precum erau odinioară Dolarul sau Euro pentru Rusia. Aurul este un activ cu o încărcătură simbolică puternică, dar nu reprezintă un scut magic. Tot trebuie vândut, tranzacționat sau monetizat atunci când bugetul are nevoie de lichidități.
Exemplul aurului este deosebit de relevant: acesta a fost introdus în structura fondului cu puțin timp înainte de începerea războiului. La începutul anului 2022, Fondul Bunăstării Naționale deținea aproximativ 406 tone de aur. Până în ianuarie 2023, cantitatea crescuse la peste 550 de tone. Ulterior însă, a început declinul. Până în ianuarie 2026, mai rămăseseră doar aproximativ 155 de tone, iar conform celor mai recente date de la începutul anului 2026, stocul a ajuns la circa 145 de tone. Cu alte cuvinte, Rusia nu s-a limitat la „de-dolarizarea” fondului. A început să consume și activele care ar fi trebuit să înlocuiască valutele occidentale ca nouă bază sigură a rezervelor sale.
De aceea, transformarea Fondului Bunăstării Naționale este semnificativă. Ea indică nu doar sumele cheltuite de Rusia, ci și tipul de reziliență pe care se bazează acum. Kremlinul convertește profiturile acumulate anterior din petrol pentru a-și consolida puterea militară actuală.
Rusia poartă război pe cheltuiala generațiilor viitoare
Problemele din jurul fondului suveran au devenit un adevărat test pentru economia rusă. Acestea nu sugerează că Rusia se află în pragul unui colaps financiar iminent. O astfel de concluzie ar fi simplistă și, cel mai probabil, eronată. Rusia dispune în continuare de capacitate de impozitare, de mecanisme de împrumut intern, de exporturi de energie, de control statal asupra sectoarelor-cheie și de abilitatea de a transfera povara costurilor asupra populației și mediului de afaceri.
Cu toate acestea, fondul demonstrează că stabilitatea Rusiei e din ce în ce mai șubredă.
Citiți articolul integral pe Veridica.ro.
