Veridica.ro: „Idioții nu prea utili” ai Rusiei din țări europene, inclusiv România

Veridica.ro: „Idioții nu prea utili” ai Rusiei din țări europene, inclusiv România
© EPA/ALEXANDER KAZAKOV / SPUTNIK / KREMLIN POOL   |   Președintele rus Vladimir Putin, reprezentantul special al Ministerului rus de Externe pentru relațiile umanitare ruso-americane, Steven Seagal, și veteranul celui de-al Doilea Război Mondial Ibragim-Pașa Sadykov la Kremlin, Rusia, 30 mai 2024.

Rețeaua de influență formată de Moscova cu ajutorul unor rusofili marginali și conspiraționiști, unii din România, este analizată de presa independentă rusă. Tot de acolo aflăm că rușii de rând sunt păcăliți să plece la război, în timp ce politicienii își dau o lege ca să nu își mai publice declarațiile de avere.

THE INSIDER: „Idioți nu prea utili”. Mișcarea internațională a rusofililor, prioritară pentru rețelele de influență ale Kremlinului

Pe 15 decembrie, Mișcarea internațională a rusofililor (MDR) a fost sancționată de UE. Aceasta nu este foarte cunoscută, însă în ultimii trei ani a dublat structurile oficiale pro-Kremlin din Uniunea Europeană, a căror activitate a devenit mai dificilă după declanșarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei în 2022. Fundațile „Ruskii mir”, Gorceakov (fundație de promovare a diplomației publice) și „Pravfond”, controlate de Ministerul de externe rus, s-au trezit sancționate, cu active înghețate, angajați deportați și controale înăsprite. Drept răspuns, în 2023, sub egida MAE și a escrocului-miliardar Konstantin Malofeev, care are legături cu serviciile speciale ruse, a fost înființată MDR. Deși această mișcare pretinde că a fost constituită și e reprezentată de cetățeni ai UE, ca o inițiativă populară, de facto, MDR este susținută concomitent de câteva rețele de influență ale Kremlinului. „Rusofilii” au vorbit deschis că se tem de sancțiuni și din acest motiv nu s-au înregistrat ca persoană juridică, fapt care, însă, nu i-a ajutat. Se pare că și noua structură va avea un sfârșit trist la fel ca și celelalte organizații-marionetă ale Kremlinului sancționate după declanșarea războiului.

Uniunea marginalilor și a conspiraționiștilor. Congresul de constituire a Mișcării internaționale a rusofililor a avut loc la Moscova, în martie 2023. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat 90 de reprezentanți din 42 de țări ale lumii. Printre oaspeți s-au evidențiat „rusofili” celebri ca actorul Steven Seagal și Pierre de Gaulle, nepot al fostului președinte al Franței; la fel și o susținătoare neașteptată – prințesa italiană Vittoria Alliata di Villafraca, traducătoarea „Stăpânului inelelor”.

The Guardian a descris participanții ca pe niște „marginali politici și conspiraționiști”. Pentru a-i susține și ghida pe „rusofili” au venit la congres ministrul de Externe, Serghei Lavrov, adjuncții acestuia Mihail Bogdanov și Alexandr Grușko, purtătoarea de cuvânt a MAE, Maria Zaharova, șeful Rossotrudnicestvo Evghenii Primakov, președinții comisiilor pentru relații externe din camerele Parlamentului, liderul LDPR, Leonid Sluțki, și senatorul Grigori Karasin, „oligarhul creștin-ortodox” Konstantin Malofeev și filosoful de extremă dreaptă Alexandr Dughin.

Lavrov a citit adresarea lui Putin, în care a fost menționată „isteria anti-rusă din multe țări” și a mulțumit participanților pentru „decizia fermă de a riposta la campania rusofobă”. Congresul l-a ales unanim ca secretar general al Mișcării pe politicianul bulgar Nicolai Malinov. Acesta a condus 16 ani mișcarea locală „Rusofilii” din Bulgaria și „este prieten” de mult timp cu Konstantin Malofeev. La mijlocul anilor 2010, Malofeev a încercat fără succes să preia postul bulgar TV7, pe care urma să-l conducă Malinov. În 2019, procuratura din Bulgaria l-a acuzat pe Malinov de spionaj. Potrivit anchetei, acesta colabora cu Societatea Rusă de Cercetări Strategice, subordonată Administrației prezidențiale ruse, care până în 2009 a făcut parte din Serviciul de informații externe, și cu organizația „Acvila bicefală”, condusă de Malofeev. Malinov avea interdicție să părăsească Bulgaria, însă, acesta a mituit judecătorul, ca să poată pleca în Rusia și să primească ordinul „Prieteniei”, înmânat chiar de Putin. Politicianul bulgar a fost sancționat de SUA, în 2023.

Deși Malinov este prezentat public drept inițiator aș asociației „rusofililor”, rolul-cheie îi revine lui Malofeev. Acesta organizează congresele rusofile, transmise de postul său de televiziune „Tzarigrad”, invită „rusofili” la emisiuni în calitate de experți și mediatizează activitatea MDR. Mișcarea își are biroul la Moscova, și constă din trei subdiviziuni regionale și cel puțin 77 naționale. Oficial, în UE activează reprezentanți din 12 țări: Italia, Bulgaria, Germania, Franța, Austria, Slovacia, Cehia, Cipru, Polonia, Spania, România, Letonia și Lituania.

Din filialele europene fac parte politicieni pro-ruși, conducători ai organizațiilor pro-ruse, propagandiști și eurosceptici. Nicolai Malinov conduce partidul politic „Rusofilii pentru renașterea patriei”, dar care nu deține niciun mandat parlamentar. Unul dintre fondatorii Mișcării internaționale a rusofililor este fostul deputat german Waldemar Herdt (AfD), președintele „Consiliului internațional al rușilor germani Renașterea”. Printre fondatori se numără și fostul premier al Slovaciei Jan Carnogursky, candidat la alegerile prezidențiale din 2014. Filiala din România este condusă de Mihai Lauruc, președintele mișcării locale „Uniunea rutenilor subcarpatici”. Mulți dintre membrii Mișcării rusofile răspândesc ideile lui Alexandr Dughin, sau publică pe platformele acestuia. De exemplu, fostul corespondent „Sputnik Italia” Eliseo Bertolasi, propagandistul austriac Patrick Poppel, spaniolul Nuno Rodriguez „expert în metode de manipulare socială”, propagandistul german Tobias Pfennig. Rusofilul francez Fabrice Sorlin este cunoscut de mai mult timp pentru colaborările cu structurile lui Malofeev, acesta a fost fondatorul „Centrului analitic Katehon”.[…]

Mișcarea „rusofililor” este susținută de mai multe organizații controlate de guvern sau care au legătură cu serviciile ruse de informații, GRU și SVR. Fundația „Ruskii Mir” subordonată MAE, Fundațiile rusă și sovietică pentru pace conduse de Leonid Sluțki, Fundația pentru susținerea și protejarea drepturilor concetățenilor din afara țării Pravfond, rețeaua de portaluri propagandistice Baltija.eu, susțin mișcarea informațional, cofinanțează congresele acesteia, o găzduiesc pe platformele informaționale și îi oferă birouri. Pravfond și „Ruskii mir” sunt sancționate de UE. [...]

„Declarațiile ne-au fost impuse de Occident”. Faridaily relatează cum au decis deputații ruși să nu-și mai declare veniturile

Duma de Stat a aprobat un pachet de amendamente privind desființarea declarațiilor de avere pentru funcționari și deputați. Unul dintre autorii inițiativei, președintele Comisiei pentru securitate și combaterea corupției, Vasili Piskarev (Edinaia Rossia), a explicat că depunerea anuală a declarațiilor de avere ale funcționarilor și publicarea lor pentru societate reprezintă „un sistem arhaic”, și că e timpul să renunțe la acesta. Expunerea este foarte periculoasă pentru funcționarii de stat, susține Piskarev: un număr important dintre cei care sunt obligați să depună declarații îl constituie militarii și reprezentanții instituțiilor de forță. În opinia deputatului, publicarea declarațiilor ar pune în pericol datele lor persoanele, de aceea trebuie anulate declarațiile pentru toți.

Inițiativa a fost susținută de deputatul Evghenii Marcenko: „Declarațiile de avere ne-au fost impuse de Occident în 2007, în contextul aderării la GRECO (Grupul statelor împotriva corupției, creat de Consiliul Europei). Pe 22 februarie 2023 am ieșit din GRECO și în sfârșit a venit timpul să încheiem definitiv acest subiect, legat de declarațiile pe venit!” Piskarev a fost de acord, spunând că a sosit momentul să se scape de aceste „false standarde”. […]

Citiți articolul integral pe Veridica.ro.

Timp citire: 5 min