DEZINFORMARE: Transnistria riscă să rămână fără gaze naturale rusești din cauza inacțiunilor Chișinăului

DEZINFORMARE: Transnistria riscă să rămână fără gaze naturale rusești din cauza inacțiunilor Chișinăului
© novostipmr.com   |   Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski

Nici Federația Rusă, nici Ucraina nu împiedică livrarea de gaze naturale în Transnistria. Trebuie doar să se ajungă la un acord, să fie întreprinse acțiuni concrete, însă Moldovagaz nu face acest lucru, deși „mingea este acum pe terenul Republicii Moldova”, a declarat liderul autoproclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.  

Dezinformare: Aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale rusești depinde doar de autoritățile de la Chișinău

ȘTIRE: Gazele naturale pot fi livrate către Transnistria atât tranzitând teritoriului Ucrainei, cât și prin conducta trasnsbalcanică, adică opțiuni există, însă nu există  acorduri semnate pentru ca acest lucru să se întâmnple, a declarat liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la ședința așa-zisului parlament al regiunii secesioniste, la care a fost luată decizia privind declararea stării de urgență în economie din cauza incertidudinii aprovizionării regiunii cu gaze după 1 ianuarie, când va fi sistat tranzitul de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei.

 „Opinia mea e că nici Federația Rusă, nici Ucraina nu vor să obstrucționeze livrarea gazelor naturale către Transnistria. Trebuie doar să se ajungă la un acord, să se semneze un acord, trebuie să fie întreprinse acțiuni în acest sens. Sincer vorbind, nu văd ca Moldovagaz să întreprindă aceste acțiuni. Poate eu nu știu ceva. Posibil. Însă știu altceva. Că ministrul Energiei (Victor Parlicov – n.a.) a fost recent în Federația Rusă și s-a întâlnit cu administrația companiei Gazprom cu care a avut un dialog destul de constructiv, dar la scurt timp, nu știu de ce acesta a fost demis din funcție. Nu fac o legătură cu negocierile, dar totul este posibil. /.../ Mingea este acum pe terenul Moldovagaz și al autorităților responsabile din Republica Moldova”, a declarat Vadim Krasnoselski.

Realitate: Gazprom este cel care refuză să livreze gaze în regiunea transnistreană, în pofida contractului din 2021

NARAȚIUNI FALSE: 1.Federația Rusă nu are nicio vină pentru o posibilă criză energetică în regiunea transnistreană 2. Chișinăul nu întreprinde acțiunile necesare pentru ca Gazprom să continuie livrarea gazelor în stânga Nistrului.

OBIECTIVUL URMĂRIT: Tiraspolul preia retorica Moscovei și vrea să compromită imaginea Chișinăului, în contextul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, făcând Chișinăul reponsabil de o posbilă criză energetică. Administrația separatistă de la Tiraspol omite premeditat faptul că Federația Rusă este principalul vinovat de apariția acestor tensiuni.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Kievul a anunțat că nu va prelungi contractul cu Gazprom privind tranzitul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, care expiră pe 31 decembrie 2024. După ce a discutat pe 24 noiembrie la Sankt Ptersburg cu reprezentanții concernului rus Gazprom, fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a declarat că partea rusă a abordat subiectul pretinsei datorii de 709 milioane de dolari pe care Chișinăul ar trebui s-o plătească pentru gazele naturale livrate anterior. Gazprom condiționează livrarea gazelor naturale prin ruta transbalcanică cu rambursarea acestor datorii care nu au fost confirmate în urma unui audit internațional independent și pe care Chișinăul nu le recunoaște. Acest lucru, în condițiile în care Gazprom este obligat, conform contractului semnat în 2021, să livreze gaze naturale până la hotarul Republicii Moldova.

Referitor la discuțiile cu Gazprom, prim-ministrul Dorin Recea a declarat că gazele naturale „au fost și rămân o problema politică” și dacă partea rusă nu-și va onora obligațiile contractuale, atunci ea se va face responsabilă de situația de criză din stânga Nistrului. „Este și un mesaj pentru cetățenii din stânga Nistrului că Chișinăul are grijă de ei, iar Moscova lucrează împotriva lor”, a spus Dorin Recean. El a spus că Guvernul de la Chișinău va aface tot posibilul pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană să treacă cu bine de o eventuală criză energetică.

CONTEXT: Tiraspolul profită de această conjunctură în care regiunea transnistreană s-ar putea confrunta cu o criză energetică, pentru a denigra imaginea Chișinăului în fața locuitorilor din stânga Nistrului, implantând ideea că aceștia ar urma să fie abandonați de către autoritățile constituționale. În acest context, regimul separatist își consolidează poziția la posibile negocieri în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. În același timp, Tiraspolul dezinformează opinia publică despre asigurarea cu gazele naturale rusești pentru a absolvi Moscova de orice vină în eventualitatea unei crize și de a pasa întreaga responsabilitate pe guvernarea de la Chișinău.

Timp citire: 3 min