Guvernarea încearcă să priveze opoziția de drepturile sale fundamentale, să preia controlul complet asupra procesului legislativ și să aplice planul privind lichidarea statului moldovean, potrivit deputatului Mark Tkaciuk.
Dezinformare: Guvernarea vrea să priveze opoziția de drepturi
ȘTIRE: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și partidul său de guvernământ (Partidul Acțiune și Solidaritate – PAS), încearcă să priveze opoziția de drepturile sale fundamentale, să preia controlul complet asupra procesului legislativ și să lichideze statul moldovean. Declarația a fost făcută de deputatul și liderul partidului de opoziție Congresul Civic, Mark Tkaciuk.
Potrivit agenției de presă „TASS”, deputatul a comentat proiectul noului regulament privind funcționarea legislativului, propus de către autorități și deja votat în prima lectură. Aceste reguli, între altele, interzic deputaților să folosească limba rusă în activitatea Parlamentului și să traducă documentele în limba rusă. Proiectul include, de asemenea, o prevedere care stabilește că doar un reprezentant per fracțiune va avea voie să ia cuvântul în Parlament. „Deputații sunt privați de drepturile lor fundamentale - dreptul de a vorbi, de a-și exprima voința, de a-și demonstra poziția. Adoptarea noului regulament al Parlamentului este un alt pas către implementarea proiectului de dizolvare a Moldovei, de eliminare a independenței sale. Pentru a se asigura că acest proces este cât mai ușor de gestionat și controlat, autoritățile înăspresc regimul”, a declarat Tkachuk la postul de televiziune „Primul în Moldova”, potrivit sursei citate.
Realitate: Limba română este limba oficială în Republica Moldova, iar noul Cod al Parlamentului urmărește să eficientizeze activitatea Legislativului
NARAȚIUNI FALSE: 1. Noul Cod al Parlamentului va priva opoziția de drepturile sale; 2. Guvernarea urmărește lichidarea Republicii Moldova ca stat.
OBIECTIVUL URMĂRIT: Moscova încearcă să acrediteze ideea că opoziția din Republica Moldova este persecutată și că îi sunt încălcate drepturile, acuzând guvernarea de practici antidemocratice.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Obiectivele noului Cod privind organizarea și funcționarea Parlamentului, adoptat în prima lectură, sunt combaterea fenomenului traseismului, asigurarea unor dezbateri mai eficiente, creșterea transparenței procesului legislativ și alinierea la standardele Uniunii Europene. De asemenea, prevederile proiectului stabilesc că unica limbă de lucru în Parlament va fi limba română, așa cum prevede constituția.
Opoziția s-a arătat deranjată de faptul că doar un reprezentant al fracțiunii va putea lua cuvântul în Parlament în timpul dezbaterilor, acuzând că astfel se încearcă reducerea la tăcere a celor care nu împărtășesc același punct de vedere ca și puterea. Președintele Comisiei pentru Integrare Europeană, Marcel Spatari, a explicat că noua regulă este necesară pentru ca adoptarea legilor să fie mai eficientă. „Pentru Republica Moldova, prioritatea strategică este integrarea europeană. În acest sens, Parlamentul și-a planificat peste 300 de legi pentru anul acesta. Din păcate, tacticile de obstrucționare de care face uz opoziția, pun în periol acest proces. Am văzut tactica amendamentelor în masă, se depun zeci de amendamente repetitive pentru a consuma timpul comisiilor și al Parlamentului. Am văzut intervenții pe procedură, repetitive, am văzut cereri exagerate de audieri de urgență ale miniștrilor. Toate aceste procese sunt periculoase pentru că nu vor face altceva decât să tergiverseze procesului de aderare europeană”, a precizat deputatul.
Și faptul că limba română va fi unica limbă de lucru în Parlament nu a fost pe placul deputaților din opoziție. De fapt, noul cod doar transpune normele constituționale după ce Curtea Constituțională a decis că limba oficială în Republica Moldova este limba română și a eliminat obligativitatea traducerii actelor în alte limbi.
Autorul proiectului, deputatul PAS Igor Talmazan, a precizat că deciziile Curții Constituționale au stabilit că statul nu poate oferi un statut privilegiat unei alte limbi în raport cu limbile minorităților naționale și că documentele oficiale ale instituțiilor publice trebuie elaborate în limba română.
De fapt, prinpala problemă a opoziției ar fi noile prevederi privind combaterea traseismului politic prin interzicerea migrării deputaților de la o fracțiune la alta, potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
CONTEXT: Acuzațiile lansate de propaganda rusă privind presupuse presiuni asupra opoziției sunt intens promovate de Moscova pentru a arăta că guvernarea de la Chișinău este antidemocratică, în condițiile în care Republica Moldova se află în plin proces de realizare a reformelor pentru a integra statul în UE.
Verifică sursele: