Ucraina își lasă cetățenii să sufere în plină iarnă pentru a da vina pe Rusia și a obține avantaje politice, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Propaganda regimului de la Kiev funcționează atât de bine, încât actuala putere reușește să obțină beneficii chiar și din propriile greșeli și din propria neglijență față de cetățeni, scrie pe canalul său de Telegram fostul prim-ministru al Ucrainei, Nikolai Azarov. El se declară sincer uimit de ceea ce susține că ar fi cinismul, obrăznicia și ipocrizia regimului de la Kiev.
„Acum se promovează intens ideea că, dacă vor exista decese în urma degerăturilor sau a lipsei de furnizare a căldurii, toate acestea să fie prezentate drept tragedii provocate de Rusia-agresoare, nu de regimul de la Kiev, prin comportamentul său iresponsabil”, susține Nikolai Azarov. El a reamintit că experți cu judecată lucidă au spus de multe ori că încă din vară se putea ajunge la un acord cu Rusia privind un armistițiu energetic, pentru a evita atacurile asupra obiectivelor energetice.
„Astfel, oamenii simpli nu ar fi resimțit atât de acut aceste dificultăți. Însă regimul de la Kiev a ales, dimpotrivă, calea provocărilor, punând în pericol, în primul rând, poporul ucrainean”, a concluzionat fostul premier.
NARAȚIUNI: 1. Ucraina exploatează suferința civililor pentru a construi propagandă anti-rusă; 2. Penele de curent sunt consecința neglijenței autorităților de la Kiev, nu a atacurilor rusești; 3. Kievului a respins armistițiul propus de Rusia, de aceea responsabilitatea pentru victime revine Ucrainei.
OBIECTIVE: Transferul responsabilității pentru suferința civililor de la agresor la victimă; delegitimarea autorităților ucrainene; justificarea continuării loviturilor asupra infrastructurii civile; justificarea șantajului asupra populației ca instrument de presiune politică.
Realitate: Penele de curent din Ucraina sunt direct legate de intensificarea atacurilor rusești cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Textul lui Azarov operează cu o răsturnare de cauzalitate: prezintă efectele ca fiind produsul neglijenței Kievului, deși criza energetică este descrisă în diverse relatări independente ca un rezultat direct al loviturilor rusești asupra rețelelor și instalațiilor de energie și termoficare. Relatări Reuters și AP indică întreruperi masive în Kiev după valuri de atacuri rusești, în timp ce temperaturile au coborât mult sub zero. Aproape 60% din locuințe în orașul Kiev au rămas fără electricitate după ce atacurile rusești au devastat rețeaua energetică.
Ideea unui armistițiului energetic este folosită ca pretext propagandistic: nu a existat nicio ofertă credibilă a Moscovei de a opri loviturile asupra infrastructurii civile. În schimb, realitatea din ianuarie 2026 confirmă continuitatea atacurilor asupra sectorului energetic și chiar asupra infrastructurii critice conexe (inclusiv substații de alimentare a centralelor nucleare), ceea ce contrazice direct narațiunea unei disponibilități rusești de a proteja civilii iarna.
În al treilea rând, mesajul are o componentă de culpabilizare a victimei: sugerează că simpla evidențiere a rolului Rusiei în loviturile asupra rețelei energetice ar fi „propagandă”, deși tocmai aceste lovituri declanșează penele de curent, oprirea termoficării și riscul de decese prin frig. Acest tip de propagandă transferă responsabilitatea de la autorul atacurilor către autoritățile care gestionează consecințele, ignorând faptul că, într-un război, capacitatea administrativă de a livra servicii publice este afectată de distrugerea infrastructurii. „Soluția” sugerată de propaganda care amplifică astfel de mesaje este capitularea sau cedarea politică sub presiunea suferinței civililor. Când un stat lovește sistematic infrastructura energetică și apoi invocă grija pentru oameni pentru a cere concesii, avem o logică de șantaj: se produc costuri umanitare, apoi se cere adversarului să plătească politic pentru a opri atacurile.
În paralel, afirmația potrivit căreia conducerea de la Kiev „nu a vrut armistițiu” omite inițiativele diplomatice concrete promovate de Ucraina împreună cu partenerii occidentali. În primăvara anului 2025, mai multe state occidentale au susținut ideea unei încetări necondiționate a focului pe o durată de 30 de zile, ca prim pas spre negocieri de pace. Demersul a fost coordonat la nivel înalt, inclusiv prin contacte directe între lideri occidentali. În acest context, Emmanuel Macron a discutat telefonic cu Donald Trump despre necesitatea unui armistițiu generalizat și despre presiuni diplomatice suplimentare asupra Moscovei pentru oprirea ostilităților. Ucraina și-a exprimat public disponibilitatea de a accepta un astfel de armistițiu, tocmai pentru a reduce suferința civililor și a crea un cadru minim de negociere.
Rusia însă a refuzat încetarea focului în forma propusă, susținând că un armistițiu ar avantaja militar Ucraina. Moscova a condiționat orice pauză a luptelor de cereri incompatibile cu o oprire reală și imediată a violenței, continuând în același timp atacurile asupra teritoriului ucrainean și asupra infrastructurii critice.
Prin urmare, narațiunea conform căreia Kievul ar fi ales „calea războiului” inversează realitatea politică: inițiativele de armistițiu au existat și au fost susținute diplomatic, dar au fost blocate de refuzul Rusiei de a accepta o încetare efectivă a ostilităților.
CONTEXT: Nikolai Azarov nu se mai află în Ucraina din 2014, însă este invocat constant de presa și platformele pro-Kremlin drept o „voce ucraineană” utilă pentru a legitima narațiuni elaborate la Moscova. În decembrie 2025, el a fost condamnat în lipsă de instanțele ucrainene la 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare și alte infracțiuni. Mandatul său de prim-ministru a coincis cu perioada în care guvernul de la Kiev era strâns legat politic de președinția lui Viktor Ianukovici, într-un context marcat de adâncirea dependențelor economice și de securitate față de Rusia, inclusiv prin decizii care au facilitat extinderea prezenței flotei ruse în Crimeea. Din această perspectivă, prezentarea lui Azarov ca un reper credibil pentru realitățile actuale din Ucraina este înșelătoare: el nu mai are legătură cu dinamica internă a societății ucrainene și este utilizat, de facto, ca instrument al aparatului informațional rus.
