Două persoane reținute în Serbia, instruiau moldoveni pentru proteste violente

Două persoane reținute în Serbia, instruiau moldoveni pentru proteste violente
© IPN  

Ministerul de Interne al Serbiei a reținut doi bărbați, fiind acuzați că au antrenat până la 170 de cetățeni moldoveni și români, lângă orașul sârb Loznica, înainte de scrutinul parlamentar, transmite IPN. Potrivit autorităților sârbe, cei doi indivizi, reținuți pentru 48 de ore, sunt acuzați că au organizat un antrenament tactic de luptă pentru circa 150-170 moldovenii și români, cu scopul implicării lor în altercații cu polițiștii moldoveni în ziua alegerilor, pe 28 septembrie. Autoritățile sârbe mai comunică, în contextul inițierii ulterioare a unei anchete, că Ministerul Justiției din Serbia va solicita informații și probe din partea Republicii Moldova.

Pe 22 septembrie, autoritățile de la Chișinău au anunțat reținerea a 74 de persoane care ar fi participat la instruiri în Serbia, în scopul provocării dezordinilor în masă în contextul alegerilor din R. Moldova. Aceștia  fost instruiți privind tacticile și procedeele de atac și opunere de rezistență în raport cu forțele de ordine. Acțiunile erau organizate de ofițeri ai serviciilor speciale ruse. 

Timp citire: 1 min