București: noul lider al USR va fi ales luna viitoare

București: noul lider al USR va fi ales luna viitoare
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Președintele României, Nicușor Dan, pozează alături de membrii partidului Uniunea Salvați România (USR) după ceremonia de depunere a jurământului pentru primul său mandat, la Palatul Parlamentului din București, România, 26 mai 2025.

Noul preşedinte al Uniunii Salvaţi România va fi ales în luna iunie, potrivit calendarului stabilit de Biroul Naţional al partidului.

Preşedintele ar urma să fie ales prin vot direct şi secret, pe o platformă securizată online, de către toţi membrii partidului.

Pe 2 iunie se încheie perioada de depunere a candidaturilor, între 11 și 13 iunie are loc primul tur al alegerilor interne, prin vot electronic, iar între 16 și 18 turul al doilea.

În prezent, funcţia de preşedinte interimar al USR este deţinută de Dominic Fritz, cetățean german, primar al Timişoarei (vest).

Pe 5 mai, candidata la președinția României Elena Lasconi şi-a anunţat demisia din funcţia de lider al Uniunii, imediat după ce, în ajun, în primul tur de scrutin, a primit mai puțin de 3% din voturi.

În timpul campaniei electorale pentru președinție, ea a fost abandonată de conducerea USR, care și-a anunțat susținerea pentru candidatul independent Nicușor Dan, devenit, ulterior, șef al statului.

Alte două partide din Parlamentul de la București au lideri interimari: PSD – Sorin Grindeanu și PNL – Ilie Bolojan.

Timp citire: 1 min