
Ministrul Educației, Dan Perciun, anunță într-o postare pe Facebook, că a primit mai multe sesizări privind deplasările unor grupuri de cadre didactice în Federația Rusă, „la instruiri organizate de Evrazia”, entitate asociată fugarului Ilan Șor, sancționată la nivel internațional pentru implicarea în activități de destabilizare a Republicii Moldova. „Aceste așa-zise instruiri reprezintă, în esență, activități de îndoctrinare axate pe promovarea narativelor Kremlinului despre războiul din Ucraina, „decadența Occidentului", revizionismul istoric rusesc – mesaje care, prin intermediul acestor cadre didactice, ajung ulterior în școlile noastre, în mințile și sufletele viitoarei generații de cetățeni moldoveni”, a scris Dan Perciun. El a adăugat că astfel de activități s-au desfășurat, în unele cazuri, chiar cu susținerea și implicarea directă a autorităților locale. Ministrul a atenționat că aceste activități sunt ilegale și vor fi sancționate, inclusiv prin retragerea gradelor didactice și manageriale.