Conducerea de vârf a R. Moldova a discutat cu ambasadorii UE

Conducerea de vârf a R. Moldova a discutat cu ambasadorii UE
© gov.md   |   Conducerea țării s-a întâlnit, la Guvern, cu ambasadorii statelor UE și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova

Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au avut miercuri o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, pentru a discuta reformele interne și prioritățile în materie de securitate, a transmis Guvernul într-un comunicat. Discuțiile s-au concentrat pe Planul de creștere al UE pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, pe agenda de reforme, precum și pe măsurile necesare pentru consolidarea securității regionale, energetice și cibernetice. Au fost abordate, de asemenea, etapele importante ale parcursului european al țării.

Premierul Dorin Recean a declarat că sprijinul financiar al Uniunii Europene reprezintă o oportunitate majoră pentru accelerarea reformelor și pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor. „Acest pachet de sprijin ne va ajuta să creștem productivitatea, să construim o economie robustă, să avem salarii mai mari și condiții de viață mai bune pentru toți cetățenii”, a spus șeful executivului.

Pe agenda discuțiilor s-au mai aflat situația actuală din sectorul energetic, proiectele aflate în derulare pentru sporirea securității energetice, precum și eforturile de combatere a dezinformării și propagandei, în contextul intensificării acestora înaintea alegerilor din toamnă.

Timp citire: 1 min