Liderul conservator sloven Janez Janša a fost ales, din nou, vineri, prim-ministru de către parlamentul țării sale.
51 de deputați, dintr-un total de 90, au votat pentru revenirea la putere a acestui admirator al președintelui american, Donald Trump, și aliat apropiat al fostului prim-ministru naționalist din Ungaria vecină, Viktor Orbán.
Janša, azi în vârstă de 67 de ani, s-a angajat, în precedentele mandate, în numeroase conflicte cu Uniunea Europeană și a încercat să închidă gura presei critice.
La ultimele alegeri parlamentare, în martie, formațiunea sa, Partidul Democrat Sloven (SDS), a ocupat locul al doilea, după Mișcarea pentru Libertate (GS), condusă de premierul liberal demisionar Robert Golob.
Însă Golob, după ce inițial a revendicat victoria, a abandonat ideea de a forma un guvern, fiindcă nu a reușit să găsească suficienți parteneri pentru o coaliție executivă funcțională.