Rusia intenționează să preia controlul politic asupra Republicii Moldova în această toamnă prin instalarea unei „guvernări docile” și prin utilizarea regiunii separatiste Transnistria ca bază pentru acțiuni împotriva Ucrainei, a declarat premierul moldovean Dorin Recean într-un interviu pentru Financial Times. „Este un efort uriaș de a submina democrația din Moldova”, a spus Recean, aflat la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. El a subliniat că Guvernul de la Chișinău rămâne concentrat pe obiectivul strategic al aderării la Uniunea Europeană. Potrivit premierului, Rusia și-a intensificat campaniile de influență în 2024, investind echivalentul a 1% din PIB-ul Republicii Moldova în propagandă, dezinformare online și finanțări ilegale ale partidelor și alegătorilor.
Oficialul a avertizat și asupra intențiilor Moscovei de a-și consolida prezența militară în regiunea transnistreană, controlată de facto de separatiști pro-ruși, dar nerecunoscută internațional.„Dacă cetățenii Moldovei vor avea grijă de viitorul țării, Rusia nu va reuși”, a declarat premierul, adăugând că autoritățile moldovene intenționează să își intensifice măsurile de apărare democratică și să își continue agenda de reforme.
În Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare pe 28 septembrie.