Recunosc, pe 9 noiembrie 1987, eu, bărbat în toată legea, am plâns. Nu acasă, ascuns de ochii lumii, dar în prezența a 20 de mii de oameni, căci stadionul era arhiplin. La început, am plâns plin de speranță, iar peste două ore, am bocit sfâșiat de durere. Niciodată n-o să uit acea zi aceea istorică de toamnă… Nistru Chișinău – Kuban Krasnodar 2-0...
