Opoziția afirmă că majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR s-a dizolvat.
Vineri, 2 mai, la ora locală 7:00, începe prima zi de vot în comunitățile românești din jurul granițelor, precum Republica Moldova, și în diaspora.
Pentru unul dintre ei a intervenit Interpolul.
Lucrările de construcție a noului pod rutier peste râul Prut, la Ungheni, au fost lansate, sâmbătă, 26 aprilie, în cadrul unui evenimentul festiv.
Ca jucător, a câştigat trei titluri de campion cu Steaua București.
E născut în 2002 și riscă 20 de ani de închisoare.
Din distribuţie fac parte actorii basarabeni Ion Sapdaru și Victoria Răileanu.
Festivalul „Podul de Flori”, va începe la ora 12:00 în Piața Independenței din Ungheni, cu un program divers: concerte susținute de LUPII lui Calancea, Ansamblul Fluieraș, Surorile Osoianu, recital Antonia, târguri și un SHOW AVIATIC.
La funeraliile de la Roma, România va fi reprezentată de preşedintele interimar Ilie Bolojan şi de premierul Marcel Ciolacu.
S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca să intre în România, ca pasager într-un autocar.
E acuzat, printre altele, de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Alarma s-a dovedit falsă, iar programul traficului aerian nu a fost afectat.
Vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu Statele Unite.
LUTNIŢA din Chişinău prezintă lucrările artiştilor români Alex Bodea şi Flaviu Cacoveanu, în secţiunea Discovery.
Actul normativ are ca scop facilitarea tranzitului de persoane şi accelerarea circulaţiei mărfurilor, ca parte a procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Pe 26 aprilie, la Ungheni, va fi lansată oficial construcția Podului de Flori, un nou punct de legătură rutieră între Republica Moldova și România.
Pe afiș: Zdob şi Zdub, Irina Rimes, Surorile Oşoianu.
Au fost preluaţi de autorităţile competente pentru derularea procedurilor care se impun în astfel de cauze.
„Mesajul său plin de compasiune şi chemarea la unitate, la care ne-a îndemnat cu prilejul Vizitei Apostolice în România (…), vor continua să inspire generaţii întregi” - afirmă Cardinalul Lucian Mureşan.
„Împărtăşim durerea provocată de această pierdere” – scrie Patriarhul ortodox Daniel.
Delegaţia României a încheiat competiţia cu 11 medalii, patru de aur, trei de argint şi patru de bronz.
Şi în acest an, va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
Acestea vor avea loc pe 4 mai, simultan cu prezidenţialele.
Aceasta periclitează comerţul intracomunitar şi internaţional cu animale vii şi produse alimentare de origine animală.
Acesta are ca obiectiv principal exersarea unei operaţii de apărare colectivă.
Republica Moldova nu se poate dezvolta ca stat, pentru că e parte dintr-o altă țară și nu are tradiții politice. Politicienii noștri știu că mint înainte de alegeri, dar o fac doar pentru a ajunge la putere, după care, dacă reușesc, se simt demnitari pe viață. Pe de altă parte, partidele unioniste s-au transformat, deseori, în niște fumigene sau, pur și simplu, au lideri slabi. Aceste și alte delarații au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Veridica.md de către deputatul în primul Parlament, Andrei Țurcanu, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova - cel care joia trecută a fost declarat mort de către colega sa de la Academia de Științe, criticul literar Aliona Grati. Atunci doamna i-a dorit să nu fie iertat de Dumnezeu, pentru că ar fi o canalie. De ce s-a întâmplat acest lucru, aflați în interviul de mai jos.
Iniţiativa vizează sporturi de echipă, considerate discipline majore, precum fotbalul, handbalul, baschetul, voleiul şi rugbyul.
Andreea Cotruţa a câștigat trei medalii într-o singură zi.
Potrivit CNSAS, nu i se poate reţine calitatea de agent sau colaborator.
Ministrul moldovean al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că linia ferată va fi reconstruită pe o distanță de aproape 4 km pe teritoriul Republicii Moldova, folosind ecartament european.
Documentele emise de Autoritatea Electorală Permanentă sunt valabile la ambele tururi de scrutin, programate pe 4 şi, respectiv, 18 mai.
Româncele au participat la toate turneele finale mondiale şi au în palmares patru medalii.