Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de majorare cu 25 de milioane de euro a fondurilor destinate regiunii de Vecinătate Estică, care include și Republica Moldova.
Eurodeputatul a subliniat că este momentul ca Uniunea Europeană să deschidă negocierea pe capitole, pentru ca Moldova să avanseze concret pe calea europeană.
Europarlamentarii au propus suplimentarea bugetară pentru a compensa reducerea sprijinului american acordat societății civile din regiune.
Rezoluția, adoptată cu o largă majoritate – 490 de voturi pentru, 65 împotrivă și 86 de abțineri.
Republica Moldova se va afla în centrul agendei Parlamentului European săptămâna viitoare. Președinta Maia Sandu va susține un discurs în plen, iar eurodeputații urmează să voteze o rezoluție care va reafirma sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Europarlamentarul Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova a declarat pentru Veridica că Uniunea Europeană este pregătită să sprijine alegeri libere și corecte și să contracareze orice tentativă de interferență externă.
Tranșa face parte din Planul de Creștere pentru Moldova, de 1,9 miliarde de euro, cel mai amplu pachet de sprijin financiar oferit vreodată de Uniunea Europeană pentru o țară candidată.
O delegație a Parlamentului European se află la Chișinău pentru discuții cu autoritățile moldovene despre reziliența democratică, interferența străină, securitatea cibernetică și dezinformarea.
Comisia pentru afaceri externe a votat astăzi Raportul anual al Parlamentului European privind Republica Moldova.
Parlamentul European a votat miercuri raportul privind prioritățile pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene 2028–2034, în care sprijinirea Republicii Moldova pe parcursul său european este menționată ca una dintre direcțiile strategice de finanțare, a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului pentru acest document.
Uniunea Europeană a aprobat acordarea a 1,9 miliarde de euro pentru R. Moldova în următorii trei ani, cel mai mare pachet de ajutor oferit până acum.
Mecanismului de reformă şi creştere pentru Republica Moldova a fost aprobat cu o largă majoritate - 499 de voturi pentru, 117 împotrivă şi 44 abţineri.
Uniunea Europeană amenință Republica Moldova cu sistarea sprijinului financiar, este titlul unei știri publicate de agenția de stat rusă RIA Novosti.
Sprijinul va include dezvoltarea conexiunilor feroviare și extinderea rețelei energetice, precum și finanțarea unor afaceri și crearea de noi locuri de muncă.
Siegfried Mureșan a subliniat două realizări importante în urma negocierilor sale: creșterea pre-finanțării inițiale de la 7% la 20%, ceea ce va permite alocarea rapidă a fondurilor, și un acord pentru adoptarea rapidă și în condiții favorabile a Facilitații.
Comitetul Parlamentar de Asociere R. Moldova-Uniunea Europeană, s-a reunit marți, 10 decembrie, la Bruxelles.
Va fi prima reuniune a Comitetului RM-UE de la alegerea noului Parlament European.
El a declarat că prioritățile sale sunt de a adopta cât mai repede legislația europeană a planului, astfel încât banii să ajungă cât mai rapid în R. Moldova.
Parlamentul European va trimite o misiune de monitorizare a alegerilor și a referendumului constituțional din 20 octombrie. Anunțul a fost făcut de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, care se află astăzi, 4 octombrie, într-o vizită la Chișinău.
Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales astăzi pentru un nou mandat de 5 ani ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
O rezoluție despre Republica Moldova va fi dezbătutuă în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie.