Premierul român desemnat, eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan, promite o creştere a salariilor în sectorul public şi o indexare a pensiilor

Premierul desemnat al României, Siegfried Mureșan, răspunde la întrebări în timpul unei conferințe de presă la Palatul Parlamentului din București, România, pe 23 septembrie 2026.
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Premierul desemnat al României, Siegfried Mureșan, răspunde la întrebări în timpul unei conferințe de presă la Palatul Parlamentului din București, România, pe 23 septembrie 2026.

Premierul român desemnat, eurodeputatul PNL/PPE Siegfried Mureşan, a declarat, miercuri, că guvernul pe care-l va propune spre validare în Parlament va avea în vedere o creştere a salariilor în sectorul public şi o indexare a pensiilor.

Mureșan a precizat că alcătuirea bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care se va face o evaluare a ceea ce își permite ipoteticul său cabinet în această privință.

Candidatul la funcția de premier este sprijinit în acest moment, în mod oficial, de PNL, USR şi UDMR și, potrivit comentatorilor, poate conta și pe grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – insuficient, însă, pentru cele 233 de voturi de la senatori și deputați de care ar avea nevoie ca să fie învestit.

România n-are guvern cu puteri depline de pe 5 mai, când echipa minoritară PNL-USR-UDMR, condusă de liberalul Ilie Bolojan, a fost demisă de Parlament prin moțiune de cenzură.

După ce eurodeputatul basarabean Eugen Tomac, desemnat iniţial candidat la funcţia de prim-ministru, şi-a depus mandatul, a fost nominalizat pentru această funcţie liberalul dizident Adrian Veştea, care nu a întrunit voturile necesare pentru învestire.

 

Timp citire: 1 min