La reuniune sunt așteptate 37 de state, discuțiile urmând să vizeze intensificarea sprijinului pentru Ucraina și pregătirea cadrului pentru o pace justă și durabilă după un eventual armistițiu.
Un băiat de 11 ani se numără printre victime.
Manşa decisivă se va juca pe 16 iulie.
Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina a fost semnată la Haga, pe 16 decembrie 2025.
Mobilizarea militară este profund impopulară acolo și e, uneori, marcată de violențe.
Iniţial, echipa de intervenţie a fost anunţată de existenţa unui singure persoane.
Se numesc Gorbaciov și Astahov.
Apărarea antiaeriană ucraineană nu a reușit să intercepteze rachetele inamice.
E complicată şi situaţia unor oameni care au redobândit cetăţenia română și au decedat în Republica Moldova, Ucraina sau în alte state unde aveau domiciliul.
Vicecampioana Universitatea Cluj joacă în Europa League cu Dinamo Kiev.
Era căutată pentru tentativă de omor, plasarea unui dispozitiv exploziv într-un loc public cu intenție criminală și conspirație criminală.
Presa internațională precizează că n-a putut verifica informația în mod independent.
Zeci de clădiri rezidențiale din capitală au fost avariate.
Occidentul se militarizează pentru a ataca Rusia, liderii săi folosesc ucrainenii drept carne de tun, iar Uniunea Europeană alunecă tot mai mult spre un fascism colectiv, potrivit propagandei pro-Kremlin.
Varșovia a decis să facă publice informațiile pe fondul presiunilor exercitate asupra guvernului centrist de opoziția de dreapta.
Candidaţii români de pretutindeni se pot înscrie doar fizic, prin depunerea documentelor în original.
Kievul a negat căderea orașului Kostiantinivka, din estul țării.
Poliția de frontieră avertizează că relieful accidentat, condiţiile meteorologice schimbătoare şi lipsa echipamentului adecvat pot transforma orice deplasare într-o situaţie critică.
Primarul Vitali Kliciko a anunțat că vineri va fi zi de doliu.
Atacurile au provocat, însă, pagube semnificative și numeroase victime.
Promite că va promova procesele de extindere, acordând o atenţie deosebită, între altele, Republicii Moldova.
Erau legate de un atac rusesc din aprilie asupra infrastructurii portuare ucrainene.
Occidentul pregătește trimiterea trupelor în Ucraina pentru a diviza ireversibil țara și a construi un nou Zid al Berlinului, potrivit presei pro-Kremlin.
Agenţiile internaţionale de ştiri, care preiau informaţia, menţionează că nu au putut-o verifica.
Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE) cu Republica Moldova și Ucraina reprezintă o acțiune de PR politic, deoarece nici cele două state, nici blocul comunitar nu dispun de condițiile și de capacitățile necesare pentru integrare, potrivit propagandei ruse.
Unul ar fi în regiunea Dnipropetrovsk, celălalt în Zaporojie.
Bombardamentele ucrainene au obligat așa-zisele autorități pro-moscovite să suspende vânzările de combustibil, să impună întreruperi de curent și să anuleze toate taberele de vară planificate acolo.
26 de decese suspecte ale unor soldați din subordinea lui s-au înregistrat în ultimele șase luni, în timpul instrucției.
Sevastopolul ocupat de ruși a rămas fără electricitate.