Va fi prima vizită efectuată în R. Moldova a Comisarei europene pentru Mediu.
Vizita are loc la invitația președintelui Senatului ceh, Miloš Vystrčil, unul dintre susținătorii vocali ai parcursului european al Republicii Moldova.
Vizita are scopul consolidării dialogului bilateral și promovarea cooperării economice.
Președinta Republicii Moldova s-a aflat duminică, 26 aprilie, într-o vizită oficială la Kiev, unde a avut convorbiri cu Președintele Ucrainei, și a comemorat victimele dezastrului nuclear de la Cernobîl.
Președinta R. Moldova a cerut sprijinul Letoniei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Șefa statului întreprinde astăzi o vizită oficială în Slovacia.
Președintele SUA a legat solicitarea de răspunsul Chinei la solicitarea sa de asistență pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz.
O delegație a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se află într-o vizită în Republica Moldova.
Delegația Republicii Moldova, condusă de Alexandru Munteanu, a efectuat o vizită oficială la Kiev, pe 10 februarie.
Prim-miniștrii au convenit asupra aprofundării cooperării economice, energetice și de infrastructură dintre R. Moldova și Ucraina.
El se va întâlni președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, cu prim-ministra Yuliia Svyrydenko
Decizia a fost confirmată de președintele Riigikogu, Lauri Hussar, aflat într-o vizită oficială la Chișinău alături de președinții Parlamentelor Letoniei și Lutuaniei.
Keir Starmer caută semnarea unui „parteneriat pragmatic” cu Beijingul.
Israelul este primul stat care a recunoscut independența autoproclamatei republici.
Maia Sandu se va afla astăzi în Grecia pentru discuții cu liderii de la Atena privind integrarea europeană a R. Moldova, securitatea energetică și relațiile bilaterale.
Ciprul se pregătește să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026.
Cancelarul german se va întâlni cu regele Iordaniei, şi cu preşedintele şi premierul Israelului.
Popșoi urmează să se întâlnească cu reprezentanți ai administrației americane și ai Congresului pentru a discuta cooperarea în domeniile securității, energiei și investițiilor.
Prim-ministrul R. Moldova va efectua prima sa vizită externă la București, România, joi, 13 noiembrie.
Actualul lider de la Damasc, Ahmed al-Sharaa, este un fost jihadist, aflat până recent pe lista neagră a FBI.
Vizita oficială a președintei include întâlniri cu Președintele Consiliului European și Comisarii UE pentru extindere și afaceri externe.
Mihail Mișustin se va întâlni cu omologul Li Qiang, dar și cu liderul chinez Xi Jinping.
Fostul jihadist a devenit primul președinte sirian din ultimele decenii care s-a adresat Adunării Generale a ONU.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au început astăzi o vizită de două zile în R. Moldova.
Li Qiang se va afla la Phenian în perioada 9-11 octombrie.
Preşedintele SUA se află în cea de-a doua sa vizită de stat în Regatul Unit.
Prim-miniștrii Dorin Recean și Rossen Jeliazkov au discutat despre proicte comune în domeniul educației, infrastructurii și energiei. Cei doi oficiali au programată și o vizită în sudul R. Moldova, la Taraclia, unde locuiește o comunitate importantă de etnici bulgari.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează, în perioada 23–24 iulie, o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a aprofunda relațiile bilaterale între cele două țări.
Cei doi lideri vor discuta probleme de securitate și vor aborda "marile provocări" regionale.
Săptămâna viitoare, cancelarul german îl va primi, la Berlin, pe preşedintele francez Emmanuel Macron.
Germania este primul partener comercial al României, deţinând o pondere de 19,82% în totalul comerţului exterior.
Statul nordic deține, în prezent, președinția rotativă a Consiliului UE.