Moneda naţională românească, leul (RON), s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1004 lei, în urcare cu 0,67 bani (+0,13%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0937 lei.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3595 lei, în creştere cu 0,54 bani (+0,12%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,3541 lei.
Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,5181 lei, în creştere cu 0,19 bani (+0,03%), faţă de 5,5162 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit până la valoarea de 638,3798 lei, de la 645,5624 lei, în şedinţa precedentă.
Potrivit analiștilor economici, devalorizarea leului, fără precedent în ultimul an, survine pe fondul incertitudinilor politice, după ce, în ajun, PSD (fost la co-guvernare) și AUR (opoziția naționalistă) au depus o moțiune de cenzură contra Executivului, declarat pro-occidental și devenit minoritar în parlament, compus acum doar din PNL, USR și UDMR și condus de liberalul Ilie Bolojan.
Cei mai mulți comentatori politici spun, la rândul lor, că moțiunea, care va fi dezbătută și votată marți, 5 mai, va fi, foarte probabil, adoptată, iar guvernul lui Bolojan va fi demis.