Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olga Stefanișina, a anunțat ieri că negociatorii ucraineni se vor întâlni cu cei americani astăzi la Miami, pentru noi discuții menite să pună capăt războiului cu Rusia. Din partea Ucrainei, la negocieri vor participa secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, șeful de cabinet al președintelui, Kirilo Budanov, și șeful grupului parlamentar al partidului "Slujitorul Poporului", David Arakhamia, a transmis Stefanișina pe Facebook, fără a preciza cine va reprezenta Statele Unite.
Zelenski este optimist cu privire la rezultatele negocierii
Întâlnirea de azi a fost anunţată şi de președintele Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său ceh, Petr Pavel, prezent ieri la Kiev. Liderul ucrainean și-a exprimat speranța că, după aceste întâlniri, "va exista mai multă claritate, atât în ceea ce privește documentele care au fost deja pregătite cu partea americană, cât și în ceea ce privește răspunsul Rusiei la toate activitățile diplomatice care au avut și au loc”. În plus, el a menționat că unele materiale legate de garanțiile de securitate și pachetul de redresare mai trebuie finalizate, iar dacă acest lucru se întâmplă, este posibil ca acordul să fie semnat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, de săptămâna viitoare.
În ciuda declaraţiilor mai optimiste ale lui Zelenski, preşedintele SUA Donald Trump dă vina pe acesta pentru incapacitatea sa de a pune capăt războiului din Ucraina. Liderul de la Casa Albă consideră că Zelenski amână semnarea unui acord de pace, pentru că „cred doar că, știți, îi este greu să ajungă acolo”. Trump a mai sugerat, într-un interviu dat acum două zile, că s-ar putea întâlni cu preşedintele ucrainean la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Ucrainenii din zona neocupată a regiunii Doneţk se opun retragerii trupelor Kievului
Pe de altă parte, un sondaj realizat în perioada 9-14 ianuarie în partea regiunii Doneţk controlate de trupele Kievului arată că majoritatea ucrainenilor se opun ferm retragerii trupelor Ucrainei din regiune, în schimbul unor garanții de securitate din partea Europei și a SUA. Potrivit sondajului realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, 54% dintre ucraineni resping categoric ideea retragerii din anumite părți ale Donbasului în schimbul unor garanții de securitate din partea aliaților, iar aproximativ 39% au spus că ar accepta cu reticență. În acelaşi timp, aproape 70% dintre cei intervievați sunt sceptici că actualele discuții vor duce la o pace durabilă, iar circa 57% consideră că Rusia va ataca din nou în cazul unui armistițiu pe linia de contact actuală a frontului. Dar chiar și în condițiile unor garanții, 40% dintre cei chestionați consideră că SUA nu ar oferi ajutor Ucrainei în cazul unei noi invazii a Rusiei, în timp ce 30% apreciază că o vor face.
Aflată sub presiunea SUA pentru a accepta rapid un acord de pace, Ucraina a refuzat să accepte cererile Rusiei de a-i ceda fără luptă teritoriile pe care le controlează încă în Donbas (est), o zonă industrială vastă, bogată în resurse minerale, care cuprinde regiunile Donețk și Lugansk. Rusia controlează aproape integral regiunea Lugansk, dar Kievul încă deține controlul asupra a aproximativ 20% din regiunea Donețk, inclusiv o serie de orașe garnizoană și linii defensive de importanță strategică.
Rusia își menține cererile maximaliste și a făcut puține comentarii cu privire la cadrul de pace în 20 de puncte pe care Ucraina și SUA au încercat să îl finalizeze. În schimb, și-a intensificat atacurile asupra Ucrainei, avariindu-i semnificativ infrastructura energetică deja distrusă și lăsând milioane de oameni fără electricitate și încălzire, la temperaturi extrem de scăzute în toiul iernii.