
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat că așteaptă răspunsul președintelui american, Donald Trump, la propunerea sa de dialog, după decizia acestuia de a impune taxele vamale de 25% asupra exporturilor mexicane, adăugând că va detalia răspunsul Mexicului în această dimineață. Sâmbătă, ea a anunțat, fără alte detalii, „măsuri tarifare și netarifare în apărarea intereselor Mexicului". „Recomand să așteptăm răspunsul președintelui Trump la propunerea noastră", a declarat Sheinbaum într-un mesaj adresat poporului mexican pe rețelele sociale.
Mexicul neagă legăturile cu crima organizată, sugerate de Trump
Sheinbaum i-a propus omologului său american „un grup de lucru cu cele mai bune echipe ale noastre de securitate și sănătate publică" pe problemele traficului de droguri și migrației. Presupusul laxism al Mexicului și Canadei cu privire la aceste probleme sunt motivele invocate de președintele american pentru a impune bariere vamale celor doi parteneri ai săi din Acordul Canada-Statele Unite-Mexic (CUSMA), tratat de liber-schimb în vigoare din 2020. Tratatul a fost semnat chiar de Donald Trump, în cursul primului său mandat (2017-2021).
Preşedinta Mexicului a numit iresponsabile și calomnioase acuzațiile nedovedite făcute de președintele american potrivit cărora guvernul mexican are legături cu crima organizată din cartelurile drogurilor. „Suveranitatea nu se negociază", a declarat ea, avertizând Statele Unite împotriva oricărei ingerințe în Mexic. „Mexicul nu vrea o confruntare", a asigurat Sheinbaum, care a adăugat că „nu prin impunerea de taxe vamale rezolvăm problemele". Mexicul este principalul partener comercial al Statelor Unite, destinația a 83% din exporturile sale.