Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR, naționalistă, în opoziție) conduce în preferinţele românilor pentru alegerile parlamentare, cu 40,9%, conform Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, ediţia a VII-a, dat miercuri publicităţii și citat de mass-media de la București.
Potrivit datelor sondajului, AUR e urmată în opțiunile de vot de componentele guvernului cvadripartit, declarat pro-occidental: 18,2% dintre respondenți ar vota cu PSD, 13,5% cu PNL şi 11,7% cu USR.
UDMR ar fi votată de 4,9% din alegători, ușor sub pragul electoral de cinci procente, necesar pentru accesul în viitorul Legislativ.
Alte partide sunt mult sub prag.
Datele au fost culese în perioada 12-15 ianuarie, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.